Hristos a înviat!
Iată-ne ajunși în cea de-a șaptea săptămână! Să nu uităm că rugăciunea este unul dintre principalele mijloace prin care biserica poate rămâne unită. Astfel, chiar dacă suntem departe cu trupul, rămânem uniți în duhul, înaintea tronului lui Dumnezeu. Tema timpului de rugăciune din această seară este: Să împrăștiem lumina!
Citim Faptele Apostolilor 8:1, 3-4:
„Saul se învoise la uciderea lui Ștefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva bisericii din Ierusalim. Și toți, afară de apostoli, s-au împrăștiat prin părțile Iudeii și ale Samariei. (…) Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbați și femei și-i arunca în temniță. Ce ce se împărștiaseră mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul.”
Unul dintre cuvintele cheie ale acestui pasaj este „a se împrăștia.” În general, cuvântul acesta are conotații negative, alături de sinonimul lui, „a se risipi.” Și totuși, în textul de față, vorbim despre o acțiune pozitivă, cu rezultate benefice. O bucată de vreme, biserica fusese concentrată în Ierusalim. Începe însă prigoana, biserica este greu lovită, iar credincioșii sunt nevoiți să fugă în toate direcțiile, pentru a-și păstra libertatea și chiar viața. Ce imagine teribilă! Va rezista biserica? Va mai rămâne ceva din ea? Răspunsul este un DA apăsat! Mai mult, nu doar că biserica rămâne în picioare, dar ea crește, Evaghelia se răspândește cu repeziciunea unui foc și mulți oameni vin la credință! Ceea ce inițial părea o tragedie se dovedește a fi cel mai bun plan de evanghelizare. După cum ne arată versetul 4, credincioșii nu renunță la credință, dar se folosesc de situație pentru a-și mărturisi credința. Situația este similară cu cea din viața lui Iosif, în Vechiul Testament: „Voi negreșit v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine.” (Genesa 50:20)
Încercarea prin care trece biserica de azi se aseamănă, parțial, cu cea a bisericii din Ierusalim, în sensul că nu mai putem să fim împreună la locul de închinare, așa cum ei nu mai puteau fi împreună în Ierusalim. Ei au fost loviți de prigoană, astăzi lumea este lovită de boală. Dar, la fel ca pentru ei, ceea ce pare a fi o tragedie, poate să se transforme într-o mare binecuvântare. Ne rugăm ca, la fel ca pentru biserica de la început, această perioadă să însemne pentru noi o ÎNTĂRIRE A MĂRTURIEI BISERICII.
În seara aceasta:
1. Mulțumim Domnului pentru că El are puterea să transforme boala și încercarea în binecuvântări, făcându-le să lucreze înspre binele celor de Îl iubesc pe El.
2. Mulțumim pentru oportunitățile pe care această perioadă de încercare le aduce. Ne rugăm Domnului să ne deschidă ochii și să ne ajute să le vedem.
3. Cerem Domnului să ne ajute să fim o mărturie puternică pentru El în aceste vremuri, în locurile în care ne-a așezat:
– Unii au persoane care nu Îl cunosc pe Domnul chiar în casele lor: soț, soție, copii, părinți. Să cerem Domnului puterea de a fi bune mărturii pentru ei în perioada aceasta prelungită pe care o petrecem împreună.
– În același timp, ne rugăm să fim o mărturie puternică pentru cei din afară prin modul în care ne raportăm la situația aceasta dificilă. Să se poată vedea în noi acea „pace care întrece orice pricepere.” Să se vadă că în noi locuiește „o nădejde vie,” primită prin învierea lui Hristos, iar aceasta ne dă puterea să trecem cu seninătate prin încercare.
– Cerem înțelepciune pentru ca atunci când se ivește posibilitatea să deschidem gura și să Îl mărturisim cu îndrăzneală pe Domnul nostru și Învierea Lui.
4. Continuăm să ne rugăm ca:
– Boala să înceteze.
– Cei bolnavi să se vindece.
– Mângâierea persoanelor care i-au pierdut pe cei dragi, din pricina bolii.
– Personalul medical de orice fel să găsească resursele necesare pentru a duce lupta cu boala mai departe.
– Pentru fratele păstor Moise Vrăjitor și cei dragi ai lui.
– Pentru sora Aneta Ciortuz (a suferit un accident vascular cerebral), Gheorghe Iacob, Didina Mateiaș, Costică și Lucreția Murariu, Ica Țurcanu și soțul ei Ștefan, Elena Porfireanu, Maria Potlog, Gina Șulei, Olga Niesl, Nati Balaș, Amos Grigoroșcuță, Ecaterina Florea, Maria Gruescu, Angela Babescu, Nicolae Blidar, Elisabeta Bârță, Ștefan Bumb, Stela Ispas și alte persoane pe care Domnul vi le aduce înainte.
Ne rugăm plini de nădejde în Isus Hristos, Același ieri și azi și în veci!
Valentin Făt.