695 – 7.06.2020

Studiu biblic – Psalmul 22

 

Încă de la început, observăm contrastul puternic dintre psalmul acesta și cei doi psalmi care îl precedă. Psalmul 20 începe cu rugăciunea „Să te asculte Domnul în ziua necazului.” (v. 1) și se încheie cu convingerea fermă că Dumnezeu va asculta și va lucra: „Știu de acum că Domnul scapă pe Unsul Său și-i va răspunde din ceruri, din locașul Lui cel sfânt.” (v. 6). Mai mult, chiar dacă împăratul trebuie să pornească lupta împotriva vrăjmașilor, el este înconjurat de poporul care îl iubește și se roagă pentru salvarea lui: „Scapă Doamne pe Împăratul și ascultă-ne când te chemăm.” (v. 9) Psalmul 21 este o continuare logică a psalmului care îl precedă. Dacă acolo se cerea biruință și ocrotire, acestea au devenit deja o realitate, iar David sărbătorește bunătatea Domnului: „Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică, pe care i-o dai tu. Și cum îl umple de veselie ajutorul Tău! I-ai dat tot ce-i dorea inima și n-ai lăsat neîmplinit ce-i cereau buzele.” Psamul 22 începe însă pe o notă total diferită. Încercarea și suferința în care împăratul David se află aici sunt extreme. Nu doar atât, dar el este părăsit de toți cei dragi și este înconjurat doar de vrăjmași. Ceea ce este cel mai grav este faptul că împăratul simte că Dumnezeu Însuși l-a părăsit: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” (v.1) În Psalmul 21:1b: „Ajutorul Domnului îl umplea de veselie pe împărat.” În psalmul 22, „Dumnezeu se depărtează fără să ajute.” (v. 1b). Să ne apropiem mai întâi și să analizăm textul psalmului.

I. Analiza textului

1. Secțiunea 1: începe în v.1 și continuă până la v. 21.

Psalmul nu este încadrat într-un context istoric bine definit, dar suferința și încercarea prin care trece împăratul David sunt extreme. Ce face ca suferința să fie atât de intensă?

Mai întâi, se pare că este vorba despre suferință fizică: „Am ajuns ca apa care se scurge și toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara și se topește înlăuntrul meu. Mi se usucă puterea ca lutul și mi se lipește limba de cerul gurii: m-ai adus în țărâna morți. (…) mi-au străpuns mânile și picioarele: toate oasele aș putea să mi le număr.” (v. 14-15, 16c, 17a).

Mergând mai departe, este vorba despre răutatea oamenilor, a vrăjmașilor care îl înconjoară. În jurul lui nu se află absolut nimeni binevoitor, care ar putea întinde o mână de ajutor: „nimeni nu-mi vine-n ajutor.” (v. 11b) Oamenii care îl înconjoară sunt violenți și sunt descriși prin imaginile unor animale agresive: „O mulțime de tauri sunt împrejurul meu (…) ca un leu care sfâșie și răcnește (…) niște câini mă înconjoară (…) ghiarele câinilor.” (v. 12, 13, 16, 20b). Situația este extrem de grea nu doar din pricina faptului că acești vrăjmași îl fac să sufere fizic, dar, mai ales, din pricina ocărilor, a batjocurilor pe care le aruncă. Paradoxal, poporul care mai devreme se ruga pentru biruința împăratului, acum îl insultă: „am ajuns de ocara oamenilor și disprețuit de popor .” (v. 6b). Partea cea mai dureroasă este că aceștia interpretează situația de față ca pe o dovadă concludentă că, deși împăratul susținea care are parte de binecuvântarea lui Dumnezeu, situația de față dovedește contrariul: Dumnezeu l-a părăsit și îl pedepsește: „Toți cei ce mă văd își bat joc de mine, își deschid gura, dau din cap și zic: „S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească fiindcă-l iubește.” (v. 7, 8)

Un ultim aspect care face ca suferința să fie intensă este senzația împăratului că, într-adevăr, Dumnezeu l-a părăsit. Prezența Lui nu este simțită, iar strigătele sale par să nu găsească niciun ecou. Situația nu are sens pentru împăratul David care își amintește de caracterul sfânt al lui Dumnezeu, de prezența Lui în mijlocul poporului, dar și de atâtea izbăviri pe care Dumnezeu le-a oferit în trecut.

În ciuda situației ce pare fără ieșire, împăratul strigă totuși către Domnul, nădăjduind că, într-un fel sau altul va fi scăpat: „Dar tu Doamne, nu Te depărta, Tu, Tăria mea, vino degrabă în ajutorul meu! Scapă-mi sufletul de sabie și viața din ghiarele câinilor! Scapă-mă din gura leului și scoate-mă din coarnele bivolului.” (v.19-21)

Această primă secțiune generează o serie de întrebări: De ce trebuie împăratul să treacă pe aici? Nu fusese David uns ca împărat la porunca Domnului? Nu făcuse Dumnezeu un legământ special cu El? Aceste întrebări își găsesc răspunsul în cea de-a doua secțiune.

2. Secțiunea 2 începe în v. 22 și continuă până la finalul psalmului, v. 31.

Oricât de adâncă a fost încercarea descrisă în prima secțiune, împăratul a fost izbăvit, astfel că el reiterează credincioșia lui Dumnezeu care îl ascultă pe cel nenorocit și răspunde (v. 24). Ceea ce trebuie remarcat însă este că David nu mai se află în mijlocul vrăjmașilor care îl urăsc, precum în prima secțiune, ci în adunare, în mijlocul poporului. Acolo el proclamă puterea lui Dumnezeu celor pe care nu îi numește supușii, ci frații săi: „Voi vesti Numele Tău fraților mei și Te voi lăuda în mijlocul adunării (…) În adunarea cea mare, Tu vei fi pricina laudelor mele.” (v. 22, 25).

Optimismul acestei secțiuni, pare să fie nelimitat, în contrast cu prima secțiune. Nu doar poporul lui Israel este inclus, ci „Toate neamurile pământului își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul, toate familiile pământului se vor închina înaintea Ta.” (v. 27). Această stare nu ține doar de o generație, ci „dreptatea lui Dumnezeu va fi vestită poporului care se va naște.” (v. 31).

Considerații finale:

1. Psalmul acesta nu își găsește semnificația completă în viața împăratului David, ci în viața Aceluia care este Fiul lui David, dar și Domnul lui și Domnul nostru: Isus Hristos. Prima secțiune descrie cu mare fidelitate suferința Domnului nostru la cruce. Suntem uimiți inclusiv de detaliile fizice care se potrivesc atât de bine. Psalmul anticipează însă toate celelalte elemente: ocara și strigătul Domnului nostru. Dumnezeu îngăduie ca Împăratul Său să treacă prin cele mai cumplite chinuri, dar mai apoi îl izbăvește, iar lucrarea Sa este vestită în toată lumea, tuturor generațiilor.
2. Psalmul ne reamintește că ceea ce a fost valabil în viața lui David și, suprem, în viața lui Hristos, este adevărat și pentru noi: suferința precede gloria. Drumul spre slavă este drumul crucii, iar experiența este uneori cumplită. Nu suntem chemați să ne identificăm cu Domnul nostru doar în mijlocul adunării care Îl laudă, dar și în mijlocul ocărilor.
3. O ultimă scurtă aplicație: Dumnezeu este și rămâne întotdeauna aproape!

---

Această săptămână în istoria bisericii și a lumii…

Pe 7 iunie, 1891, Charles H. Spurgeon își predica ultimul mesaj la Metropolitan Tabernacle, Londra. De-a lungul lucrării sale de predicator, audiența medie în fața căreia predica a fost de 6000 de persoane.

Pe 8 iunie, 1794, revoluționarii francezi caută să înlocuiască creștinismul cu o religie deistă la bază căreia se află triada „Libertate, Egalitate, Fraternitate.” Aceștia au redenumit bisericile drept „Temple ale rațiunii” și au anunțat un nou calendar de 10 zile, cu sărbători care comemorau evenimente din cadrul Revoluției Franceze. În timpul acestei „domnii a terorii,” 1400 de oameni și-au pierdut capetele. Napoleon a recunoscut din nou biserica, în 1804, după care l-a arestat pe Papa Pius al VII-lea.

Pe 9 iunie, 68, Nero Claudius, cezarul la care apostolul Pavel a apelat pentru judecată (vezi Fapte 25:10) și care a ordonat prima persecuție a creștinilor, se sinucide.

Pe 9 iunie, 1834, moare William Carey, adeseori numit „părintele misiunii protestante moderne.” Acesta a petrecut 41 de ani în India, fără niciun fel de concediu. Lucrarea lui misionară a dus la convertirea a doar 700 de persoane, dar pe lângă aceasta a pus bazele unei fundații pentru traducerea Bibliei, educație și reformă socială. Carey  a fost o inspirație pentru vasta mișcare misionară din secolul 19, în mod deosebit prin strigătul său: „Așteptați lucruri mari; încercați lucruri mari.”

Pe 11 iunie, 1850, se naște lângă New York David C. Cook, un pionier al publicării materialelor pentru școala duminicală. La moartea sa, în 1927, compania pe care o fondase publica cele mai multe materiale pentru școala duminicală din întreaga lume.

Pe 12 iunie, 1744, este ordinat David Brainerd, ca misionar pentru indienii din New England, de către Biserica Prezbiteriană. În următorii trei ani, acesta s-a bucurat de succes în demersurile lui misionare, dar a murit de tuberculoză la vârsta de doar 29 de ani.

Pe 13 iunie, 1525, se căsătorește reformatorul german, Martin Luther cu Katherine von Bora, cu 16 ani mai tânără decât el. Aceasta, alături de alte călugărițe, fuseseră „furate” din mănăstirea lor cu 2 ani mai devreme, în butoaie goale de hering. La acea vreme mulți au perceput această căsătorie ca fiind scandaloasă. A durat 21 de ani și a fost una fericită.

(Informațiile de mai sus sunt preluate de pe christianitytoday.com Traducerea: Valentin Făt)

---

Citirea Bibliei:

7 iunie	Deuteronom	11	Psalmul	95, 96	Isaia	39	Apocalipsa	9
8 iunie	Deuteronom	12	Psalmul	97, 98	Isaia	40	Apocalipsa	10
9 iunie	Deuteronom	13, 14	Psalmul	99, 100, 101	Isaia	41	Apocalipsa	11
10 iunie	Deuteronom	15	Psalmul	102	Isaia	42	Apocalipsa	12
11 iunie	Deuteronom	16	Psalmul	103	Isaia	43	Apocalipsa	13
12 iunie	Deuteronom	17	Psalmul	104	Isaia	44	Apocalipsa	14
13 iunie	Deuteronom	18	Psalmul	105	Isaia	45	Apocalipsa	15

Sarbatoriti:

Costache Elena
Murariu Gica
Murariu Emanuela
Lupuţ Bianca
Bordeianu Elena Adriana
Hriţcu Ionatan

Anunturi:

Să ne rugăm pentru adolescenții și tinerii noștri care în perioada următoare au de dat examene: Sara Secară, Doroteea Pop, David Budai, David Rusu, Clara Dunca-capacitate, Sami Nica-bacalaureat, Sara Nica și Claudia Catana-sesiune.

Reamintim datele bancare ale bisericii noastre, celor care doresc să își trimită dărnicia în această perioadă, în care lucrul acesta nu poate fi făcut prin prezența fizică la biserică:

Date bancare:
Beneficiar: Biserica Baptista Betania
CUI: 5189254 (daca se cere CUI-ul beneficiarului)
Cont IBAN: RO68BRDE360SV76107493600

 

Pace celor ce vin,
Bucurie celor ce rămân,
Binecuvântare celor ce pleacă!