Ce înseamnă închinarea?

Ce înseamnă închinarea? Înseamnă că privim la Ființa și lucrarea lui Dumnezeu și suntem copleșiți de strălucirea caracterului Său și de desăvârșirea lucrărilor Sale. În acel moment, inima noastră va fi stăpânită de o singură dorință: să Îl laude și să Îi mulțumească Acestui Dumnezeu minunat! Pe măsură ce facem acest lucru, vom descoperi cu uluire cât păcătoși, mici și neînsemnați suntem, dar, în același timp, vom descoperi cu uimire că suntem tot mai mult transformați după Chipul Dumnezeului înaintea Căruia ne închinăm!
Asta ne dorim să se întâmple la Betania și mâine, când din nou ne întâlnim pentru a ne bucura în prezența Dumnezeului nostru glorios. Serviciul de dimineață începe la ora 10:00. Atunci ne vom împărtăși și la Masa Domnului, descoperind că, paradoxal, Slava lui Dumnezeu se vede cel mai clar la cruce. Serviciul de seara începe la ora 18:00.
Serviciile se organizează respectând măsurile speciale de protecție din această perioadă. Cei care nu puteți participa fizic, puteți viziona serviciile noastre online pe pagina de FB a bisericii, pe canalul nostru de Youtube (Biserica Baptistă Betania) sau pe site-ul nostru (betania-tm.ro).
În continuare, vă lăsăm o cântare bogată, consistentă, care Îl prezintă pe Dumnezeul nostru Triunic în toată gloria Sa!
Sfânt ești, sfânt ești, sfânt ești, Dumnezeu puternic,
Chiar din zorii dimineții Te slăvesc și-Ți cânt;
Sfânt ești, sfânt ești, sfânt ești, bun milos și darnic,
Doamne, ești veșnic: Tată, Fiu, Duh Sfânt.
Sfânt ești, sfânt ești, sfânt ești; sfinții toți Îți cântă
Și-nainte-Ți pun coroana de învingător;
Heurvimi și îngeri Ție Ți se-nchină:
Ieri, azi și veșnic ești biruitor.
Sfânt ești, sfânt ești, sfânt ești; norul Te ascunde;
Ochiul păcătosului nu poate-a Te vedea;
Sfânt, Atotputernic ești din veșnicie
Doamne, Iehova, Tu ești dragostea.
Sfânt ești, sfânt ești, sfânt ești, Domn Atotputernic,
Tot ce ai creat Te laudă-n cer și pe pământ;
Sfânt ești, sfânt ești, sfânt ești, bun milos și darnic,
Doamne, ești veșnic: Tată, Fiu, Duh Sfânt.
(Cântările Evangheliei, nr. 3, cartea roșie)
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns