Cercul pastoral BETANIA

Bisericile din Utvin și Parța

Cronologic, bisericile din Utvin și Parța sunt cele mai vechi biserici din cercul nostru pastoral. Biserica din Parța este chiar una dintre cele mai vechi din Banat. Aceasta a fost înființată de Atanasie Pascu, credincios care provine din Parța și care a jucat un rol important în mișcarea baptistă la nivel regional și național. Biserica din Utvin a luat ființă în anul 1938, fiind la rândul ei una dintre cele mai vechi biserici baptiste de limbă română din zona Timișoarei. Biserica din Utvin a fost și ea păstorită pentru o perioadă de timp de Atanasie Pascu. Biserica din Utvin este slujită în prezent de către fratele prezbiter Ionel Cojoacă, iar cea din Parța de către fratele prezbiter Iacob Murgu. Suntem în mod deosebit Domnului pentru familiile tinere care slujesc în aceste două biserici.


Bisericile din Seceani și Orțișoara

Lucrarea de misiune a început la Seceani încă din timpul perioadei comuniste, când biserica funcționa, neoficial, în casa lui Aurel Matei. În timp, biserica a fost preluată de Biserica „Betania” cu al cărei sprijin s-a construit o clădire în anul 1999. Biserica din Seceani numără astăzi nouă membri.

Un parcurs similar a avut și Biserica Baptistă din Orțișoara. „Betania” a demarat și acolo misiunea în mod informal, cu echipe de tineri care au vizitat localitatea. Primii credincioși au început să se adune în casa unei surori. În anul 2000, autoritățile au cedat Betaniei clădirea fostei mori din localitate, iar aceasta a fost transformată în biserică. Cu ajutorul Domnului, pe data de 18 noiembrie, va avea loc inaugurarea clădirii bisericii de acolo. Biserica Baptistă din Orțișoara numără astăzi cinci membri. Ambele biserici sunt filiale ale Betaniei, neavând personalitate juridică. Ele sunt slujite de către fratele Emil Gligor. De asemenea, suntem mulțumitori Domnului pentru implicarea fratelui Valerică Dumitrășcuță în aceste două biserici.


Bisericile din Lenauheim și Grabaț

Biserica din Lenauheim a început în casa unei credincioase, în anul 1996. Lucrarea a fost inițiată de Teofil Ciortuz, pastor al „Betaniei” în acea perioadă și a fost continuată de Nicolae Toader, prezbiter al Bisericii „Betania.” Biserica din Lenauheim numără astăzi nouăsprezece membri. În anul 2000, biserica de aici a plantat o biserică misiune în Grabăț, o localitate situată la 6 km de Lenauheim. Biserica din Grabăț nu mai numără astăzi decât trei membri care frecventează întâlnirile Bisericii din Lenauheim. Biserica din Lenauheim este, din punct de vedere legal, de sine stătătoare, având ca filială Biserica din Grabăț. Aceste două biserici sunt slujite de Gheorghe Vasile, prezbiter ordinat în cadrul Bisericii din Lenauheim și care locuiește în Lenauheim. În ultima perioadă, această biserică a cunoscut o revitalizare în ceea ce privește lucrarea muzicală și lucrarea cu tinerii. Ne rugăm Domnului pentru fratele Iosif Vrâncuța, profesor de muzică, ce coordonează aceste lucrări.


Bisericile din Racovița și Ficătari

Biserica din Racovița a început în anul 1947. Lucrarea de acolo a fost preluată de „Betania” în anii de după Revoluție. Astăzi, Biserica din Racovița numără trei membri. În anul 1998, „Betania” a plantat o biserică în localitatea Ficătari, situată la 5 km de Racovița. Prin eforturile unor membri ai „Betaniei,” s-a construit și aici o casă de rugăciune. Biserica din Ficătari numără cinci membri. Cele două biserici sunt slujite la ora actuală de către fratele păstor Nicolae Chindea, care slujește și biserica din Bacova. Mulțumim Domnului pentru implicarea jertfitoare a familiei Cotuna. În același timp apreciem slujirea pe care familia Armenișan o face la Ficătari. În urmă cu aproape un an, la Racovița, a fost ințiat un Club Awana pentru care continuăm să mijlocim în rugăciune. Le aducem înaintea Domnului în rugăciune pe femeile care participă la grupa de studiu inițiată de sora Ana Cotuna. Ne rugăm pentru mântuirea lor și a familiilor lor.


Vă îndemnăm să vă rugați și pentru frații din comitet care sprijinesc lucrarea din aceste biserici, implicându-se în lucrare și vizitându-le, și păstrează legătura dintre acestea și „Betania”: Dinu Cotuna-Racovița și Ficătari; Gabi Sadagurschi-Lenauheim și Grabaț; Tibi Ciortuz-Orțișoara și Seceani; Iacob Murgu-Parța; Vali Făt-Utvin.