Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Studiu Biblic – Fapte 11:1-30

17 January @ 18:00 - 19:30

Text: Faptele Apostolilor  11:1-30

Justificarea lui Petru (11:1-18)

Cea mai mare parte a capitolului 11 conține explicațiile apostolului Petru cu privire la lucrarea pe care o începuse printre neamuri. Vestea despre cele întâmplate ajunsese la Ierusalim, la frați, dar și la apostoli. Pentru noi, cei de azi, reacția lor pare cel puțin ciudată: „Și când s-a suit la Ierusalim, îl mustrau cei tăiați împrejur și ziceau: „Ai intrat în casă la niște oameni netăiați împreujur și ai mâncat cu ei” (11:2-3). Oare ce motivează o astfel de reacție, ce stă în spatele ei? Să fie vorba despre o formă de rasism? În niciun caz. Pentru ca să înțelegem reacția lor, trebuie să observăm termenii folosiți. Cei care îl mustrau erau „cei tăiați împrejur” (v. 2), iar mustrarea lor avea de-a face cu faptul că Petru a intrat la „cei netăiați împrejur” și a avut părtășie cu ei (v. 3). Tăierea împrejur era semnul legământului dintre popor și Dumnezeu, așa cum Domnul îi spusese lui Avraam:

„Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzești legământul Meu, tu și sămânța ta după tine, din neam în neam. Acesta este legământul meu pe care să-l păziți între Mine și voi și sămânța ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur. Să vă tăiați în carnea prepuțului vostru și acesta să fie semnul legământului dintre mine și voi. (…) Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuțului lui să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul meu” (Genesa 17:9-11, 14).

Atunci când privim în Vechiul Testament observăm că acesta era socotit semnul distinctiv dintre Israel și toate celelalte neamuri. Samson se teme, de pildă, să nu „cadă în mâinile acestor netăiați împrejur” (Judecători 15:18), iar David vorbește despre Goliat ca fiind „acest netăiat împrejur” (1 Samuel 17:36). A fi tăiat împrejur însemna a aparține legământului pe care Dumnezeu îl instituise cu poporul său. Evident, a fi netăiat împrejur însemna a fi exclus din acest legământ. Tăierea împrejur însemna pentru iudei mai mult decât un act fizic. Aceasta le reamintea că sunt puși deoparte pentru Domnul, iar chemarea lor este să urmărească sfințirea. În timp ce neamurile din jur se complăceau în acte de imoralitate, mai ales sexuală, iudeii căutau să își păstreze puritatea.

Tocmai de aceea, nu trebui să ne grăbim să îi acuzăm pe credincioșii care se tulbură atunci când aud de incursiunea apostolului Petru în mijlocul neamurilor. Putem spune că motivația lor era una corectă, dar înțelegerea lor era limitată, iar atitudinea pe care aceasta o genera era greșită. Observăm, din nou, că râvna și pasiunea pentru Domnul nu sunt suficiente. Acestea pot produce chiar mult rău, atunci când sunt greșit direcționate. Aceeași observație a fost făcută și atunci când am studiat viața apostolului Pavel (Saul), înainte de convertire. Râvna noastră pentru Domnul trebuie însoțită de o înțelegere clară a Cuvântului său și de rugăciunea ca Duhul Sfânt să ne ofere discernământ.

Seriozitatea acestei chestiuni este sugerată în răspunsul complet pe care apostolul Petru îl oferă (11:4-18). Practic, acesta le arată că până nu demult, era și el condus de o gândire similară: „Nicidecum Doamne, căci nimic spurcat sau necurat nu a intrat vreodată în gura mea…” (11:8). Ce l-a determinat să își schimbe perspectiva? În primul rând revelația clară primită de la Domnul: o viziune care se repetă de trei ori. În al doilea rând este vorba despre vocea Duhului care îl îndeamnă să pornească la drum. În al treilea rând este vorba despre revelația la fel de clară pe care o primise Corneliu. În al patrulea rând însă, și cel mai important, faptul că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu se coboară peste cei adunați în casa lui Corneliu, în același mod în care se coborâse peste ucenici în Ziua Cinzecimii. Pentru sintetizează aceste argumente în v. 17, unde afirmă că toate acestea au fost o dovadă de nezdruncinat a faptului că Dumnezeu era Cel care lucra. Practic, aici nu era vorba despre inițiativa apostolului Petru. El fusese doar un instrument care s-a lăsat folosit de Dumnezeu, un rob care a recunoscut că Dumnezeu este la lucru și s-a alăturat lucrării Sale: „Cine eram eu să mă împotrivesc lucrări lui Dumnezeu?”

Reacția iudeilor, în acest punct, este una pozitivă. Aceștia au recunoscut, la rândul lor, că Dumnezeu este la lucru, astfel că L-au slăvit: „După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu și au zis: „Dumnezeu deci a dat și Neamurilor pocăință, ca să aibă viața” (11:18).

Există aici câteva aspecte ce trebue punctate:

  • Tăierea împrejur va rămâne un subiect dificil, după cum arată Fapte 15, dar și Epistolele către Galateni sau Coloseni. Cu toate acestea, apostolii arată foarte clar că în Noul Legământ tăierea împrejur este de natură spirituală și nu mai are de-a face cu actul fizic: „tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu” (Romani 2:29).
  • În situația de față nu este vorba despre revelații suplimentare, prin care Dumnezeu încalcă ceea ce revelase mai întâi în Scripturi. Dimpotrivă, este vorba despre Dumnezeu care își asistă apostolii și biserica pentru a înțelege și interpretea corect Scripturile. Situația este una deosebită întrucât asistăm la trecerea de la Vechiul la Noul Legământ, cu toate tulburările pe care acestă trecere le-a adus. Faptul că și neamurile vor fi o parte a Noului Legământ fusese anunțat deja de profeți, în Scripturi, dar nu fusese încă înțeles pe deplin și acceptat.
  • Ca o aplicație practică, trebuie să înțelegem că nu suntem chemați să inițiem lucrarea lui Dumnezeu, ci să ne alăturăm ei. Să cerem înțelepciune să recunoaște lucrarea Domnului și să ne supunem planurilor Sale.

„Mâna Domnului era cu ei…” (11:19-30)

Următorul paragraf joacă un rol deosebit de important pentru că ne prezintă nu doar convertirea unor oameni dintre neamuri, ci formarea primei biserici ce era compusă cu preponderență din ne-evrei. Versetul 19 preia firul narațiunii din Fapte 8:4, cu mențiunea că aceștia vesteau Evanghelia doar iudeilor. Nu ni se oferă numele acelor oameni curajoși din Cipru și Cirena, ci se spune doar că au venit în Antiohia și au vestit Evanghelia și grecilor. Un număr impresionant de oameni se convertesc, iar motivul ne este oferit în partea de început a v. 21: „Mâna Domnului era cu ei.” Ca în trecut (vezi Fapte 8), biserica din Ierusalim își trimite reprezentantul, de data aceasta pe Barnaba. Acesta are discernământ și recunoaște că acolo este vorba despre „harul lui Dumnezeu” (11:23). Mai mult decât atât, Barnaba înțelege care este pasul următor: ucenicizarea noilor convertiți. Pe lângă aceasta, el înțelege și care este omul potrivit pentru această lucrare, astfel că îl aduce pe Pavel și, împreună, rămân un an de zile cu biserica și oferă învățătură (v. 25 și 26).

Câteva lucruri trebuie punctate și aici:

  • Exista un fel de inter-conectare a bisericilor, astfel că lucrarea de plantare nu se făcea haotic, iar bisericile nou plantate trebuiau să dea socoteală de ceea ce se întâmplă în sânul lor.
  • A face ucenici, înseamnă a investi în învățarea lor. Așa cum primii ucenici din Ierusalim „stăruiau în învățătura apostolilor,” ucenicii din Antiohia sunt instruiți de apostolul Pavel și Barnaba în aceeași învățătură.
  • Contextul pentru învățare este întotdeauna biserica. Chiar dacă există și alte forme de uenicizare: personală, în grupuri mici, acestea trebuie să rămână sub autoritatea bisericii care le validează.
  • Este posibil ca numele de „creștin” pomenit aici să fi fost unul ironic, dar cu siguranță că a fost purtat cu bucurie de ucenicii din Antiohia.

Unitate și dăruire (11:27-30)

Textul se încheie cu un paragraf care subliniază unitatea bisericii. În această perioadă încă există profeți care aduc mesaje din partea Domnului. Trebuie notat faptul că profeția se împlinește și că ea conduce la acțiuni practice, la fapte. Nu este vorba doar despre profeție de dragul profeției sau al unei curiozități morbide. Nu putem să nu remarcăm că inițiativa de a trimite ajutoare aparține ucenicilor din Antiohia. Aceșita nu sunt presați la aceasta și nici chiar solicitați în acest sens. În această biserică, învățătura se împletea cu faptele bune. Învățătura pe care o primiseră aducea roade concrete în viața bisericii și așa ar trebui să se întâmple și în ceea ce ne privește pe noi.

Details

Date:
17 January
Time:
18:00 - 19:30

Details

Date:
17 January
Time:
18:00 - 19:30