Încarc Evenimente

« All Events

  • Acest eveniment a trecut.

Studiu Biblic Exodul 17-18

18 aprilie 2019 @ 6:00 PM - 7:30 PM

Text: Exodul, cap. 17-18

Următoarele două episoade din cartea Exodul sunt remarcabile pentru că ambele ne vorbesc despre interacțiunea dintre Israel și neamuri. Primul episod relatează lupta dintre Israel și Amalec, în timp ce al doilea episod prezintă întâlnirea dintre Moise și scorul său, Ietro, dar și părășia și legătura care se formează între acesta și poporul lui Dumnezeu. Dacă privim cu atenție, vom observa că cele două episoade conțin mai multe elemente similare, elemente care ne obligă să privim cele două texte în paralel:

-În ambele episoade, neamurile au venit la Israel, dar cu scopuri diferite:

Exodul 17:8: „Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim.”/ Exodul 18:5-7: „Ietro, socrul lui Moise, a venit (…) S-au întrebat unul pe altul de sănătate.”

-În ambele episoade, sunt aleși oameni pentru scopuri specifice:

Exodul 17:9: „Alege niște bărbați și ieși de luptă împotriva lui Amalec.”/ Exodul 18:13: „Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul.”

-În ambele episoade, Moise își exercită judecata ziua următoare:

Exodul 17:9: „Iar eu voi sta mâine, pe vârful dealului, cu toiagul lui Dumnezeu în mână.”/ Exodul 18:13: „A doua zi, Moise s-a așezat să judece poporul.”

-În ambele episoade, Moise obosește și are nevoie de asistență pentru a-și îndeplini lucarearea:

Exodul 17:12: „Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el și el a șezut pe ea. Aaron și Hur îi spirjineau mâinile, unul deoparte și altul de alta; și mâinile lui au rămas întinse până la asfințitul soarelui.”/ Exodu 18:18: „Te istovești singur și vei istovi și poporul acesta, care este cu tine; căci lucrul  este mai presus de puterile tale și nu-l vei putea face singur.”

Ambele istorisiri ne prezintă efectele lucrărilor pe care Domnul le face în mijlocul poporului Său asupra celorlalte națiuni. În nenumărate rânduri, Dumnezeu afirmase că, în urma Exodului, oamenii vor recunoaște supremația Sa. Ca rezultat, „Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim.” (17:8) Socrul lui Moise are însă o reacție radical diferită: „Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraon și împotriva Egiptului, din pricina Israelului, toate suferințele care veniseră peste ei pe drum și cum îi izbăvise Domnul din ele. Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israel și pentru că-i izbăvise din mâna egiptenilor. Și Ietro a zis „Binecuvântat să fie Domnul care v-a izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna lui Faraon, El care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor. Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii, căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei.” (Exodul 18:8-11). În cele ce urmează vom prezenta pe larg primul episod, urmând ca cel de-al doilea să fie prezentat în cadrul studiului de joi.

Mai mult decât o luptă între două armate: Israel și Amalec

Adeseori, întâmplarea aceasta este asociată cu rugăciunea. Se afirmă că Moise mijlocește în rugăciune pe vârful dealului, ceea ce conduce la biruința poporului. Chiar și o privire sumară asupra pasajului însă, va revela că textul nu face referire la rugăciune. Refuzând să accepte supremația Dumnezeului lui Israel, Amalec atacă poporul. Moise îl trimite pe Iosua, alături de o parte din bărbații lui Israel, dar arată că în acest timp el „va sta pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.” (17:9b) Această ultimă afirmație reprezintă cheia pentru înțelegerea întregului pasaja: de ce va sta Moise cu toiagul lui Dumnezeu în mână? Acesta este toiagul care a fost folosit pentru exercitarea judecăților împotriva egiptenilor: „Du-te la Fraon dis de dimineață, când are să iasă la apă și să te înfățișezi înaintea lui pe malul râului. Să-ți iei în mână toiagul care a fost prefăcut în șarpe.” (7:17); „Domnul a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: „Întinde-ți mâna cu toiagul peste râuri, peste pâraie și peste iazuri și scoate broaște din ele peste Țara Egiptului.” (8:5-6). Se observă astfel că toiagul pe care Moise îl ridică înspre cer este un toiag al judecății pe care Domnul o îndreaptă asupra lui Amalec.  Versetul 11 întărește acest fapt afirmând că Moise „ridica mâna,” aceasta fiind o referire la mâna cu care ținea toiagul. Există în text chiar un element care ne sugerează că judecata exercitată asupra lui Amalec este o continuare a urgiilor revărsate asupra egiptenilor. Astfel, Moise îi spune lui Iosua că va sta „mâine” pe vârful dealului. De ce nu azi, de ce această amânare? Cel mai probabil, ca să se indice că înfrângerea lui Amalec este o judecată în genul urgiilor anterioare, după cum ne arată mai multe versete care descriu urgiile din Țara Egiptului: „Semnul acesta va fi mâine.” (8:23); „Mâine, muștele se vor depărta de Faraon.” (8:29); „Domnul a hotărât vremea și a spus „Mâine va face Domnul lucrul acesta în țară.” (9:5); „Dacă nu vrei să lași pe poporul meu să plece, iată voi trimite mâine niște lăcuste pe toată întinderea țării tale.” (10:4)

O luptă permanentă

Am observat deci, până aici, că lupta de față este o judecată exercitată de către Domnul asupra amaleciților, o judecată în genul urgiilor din Egipt.Concluzia din versetul 16 dovedește însă că este vorba despre un conflict mult mai adânc decât o luptă obișnuită între două națiuni. Iată care este adevărat miză a conflictului: „Pentru că și-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război lui Amalec din neam în neam.” Este vorba despre o confruntare între două împărății. Este un conflict care Îl implică pe Dumnezeu și care va fi permanent, după cum sugerează următoarele texte:

-în cartea Numeri: „Atunci s-au pogorât amaleciții și canaaniții care locuiau pe muntele acela, i-au bătut și i-au tăiat în bucăți până la Horma.” Practic, amaleciții sunt una dintre cauzele principale ale refuzului poporului de a intra în țara promisă: Numeri 13:19: „Amaleciții locuiesc în ținutul de miazăzi (…)” (vezi și Numeri 14:15, 43, 45).

-în cartea Judecători: „Eglon a strâns la el pe fiii lui Amon și pe amaleciți și a pornit. A bătut pe Israel și a luat cetatea finicilor.” (Judecători 3:13); „După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec și fiii răsăritului și porneau împotriva lui.”

-în cartea 1 Samuel 15:1-8: „Așa vorbește Domnul oștirilor: „Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul al ieșirea din Egipt. Du-te acum, bate pe Amalec și nimicește cu desăvârșire tot ce-i al lui.”

-în cartea 1 Cronici 4:42-43 se vorbește despre nimicirea totală a amaleciților: „Și dintre fiii lui Simeon s-au dus la Muntele Seir, în număr de cinci sute de oameni. Aveau în frunte pe Pelatia, Nearia, Refaia și Uziel, fiii lui Ișei. Au bătut rămășița de amaleciți care scăpase cu viață și s-au așezat acolo până în ziua de azi.” Cu toate acestea, există temeiuri să credem că Haman, cel care încearcă să îi nimicească pe evrei, are la rândul lui rădăcini amalecite. El este numit „Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul,” nume care rezonează cu numele împăratului amalecit Agag, ucis de Samuel pe vremea lui Saul. (1 Samuel 15:32-33)

Nu doar că acest conflict continuă, dar, privind în trecut, observăm rădăcinile sale adânci. Amaleciții erau urmașii lui Amalec, unul dintre strănepoții lui Esau (Genesa 36:12, 15-16). Avem de-a face cu conflictul dintre Esau și Iacov. Acest conflict este însă oglindirea unui conflict și mai vechi, acela dintre Cain și Abel și, în mod suprem, dintre Dumnezeu și șarpe. Odată cu căderea în păcat, în mod inevitabil, oamenii vor face parte dintr-o categorie sau alta. Neutralitatea este imposibilă. Este conflictul dintre Babilon și Israel, dintre biserică și lume. Apostolul Ioan îi va avertiza pe credincioși să nu fie precum Cain: „Căci vestirea pe care ați auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alții; nu cum a fost Cain, care era de la cel rău și a ucis pe fratele său. Și pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. Nu vă mirați fraților, dacă vă urăște lumea.” (1 Ioan 3:11-13) Conflictul continuă și în era bisericii și va continua până la sfâșitul istoriei. Fiecare dintre noi, suntem de o parte sau de alta.

După ce victoria a fost câștigată, „Moise a zidit un altar și i-a pus numele „Domnul, steagul meu.” (16:15). Fiecare luptă se dă sub un steag: acolo era locul de întâlnire, iar acolo priveau ostașii mereu pentru a găsi încurajare și fermitate. Steagul evreilor însă nu este ținut de Iosua în mijlocul taberei, ci de Moise, pe vârful dealului. Steagul lor și steagul nostru este Însuși Dumnezeu. Dumnezeu în Hristos este semnul biruinței noastre!

Detalii

Dată:
18 aprilie 2019
Oră:
6:00 PM - 7:30 PM

Detalii

Dată:
18 aprilie 2019
Oră:
6:00 PM - 7:30 PM