Încarc Evenimente

« All Events

  • Acest eveniment a trecut.

Studiu Biblic Exodul 15:22-17:7

11 aprilie 2019 @ 6:00 PM - 7:30 PM

Text: Exodul 15:22-17:7

Cârtire sau mulțumire?

 

În timp ce vom studia următoarele capitole din cartea Exodul, este extrem de important să avem în minte îndemnul apostolului Pavel din 1 Corinteni 11:28a: „Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși!” Vom descoperi un popor care mereu se plânge, se victimizează și cârtește împotriva Domnului și împotriva conducătorilor. Tendința va fi să îi judecăm aspru pe evrei, dar chemarea este să transferăm judecata asupra noastră și să ne întrebăm, așa cum au făcut ucenicii atunci când Domnul a instaurat Masa Sa: „Nu cumva sunt eu?” (Marcu 14:19) Iată ce spunea apostolul Pavel, tot în Corinteni, vorbind despre falimentele evreilor din pustie: „Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde (…) să nu cârtiți, cum au cârtit unii dintre ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul.”

Textul lecției de astăzi ne pune înainte trei episoade de cârtire:

Exodul 15:24: „Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?”

Exodul 16:2: „Și toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron în pustia aceea.”

Exodul 17:3: „Poporul stătea acolo, chinuit de sete, și cârtea împotriva lui Moise.”

Episodul Mara

Episodul acesta este surprinzător datorită apropierii în timp față de marea izbăvire la Marea Roșie. Acolo, poporul a asistat la lucrarea glorioasă, supranaturală, a lui Dumnezeu și I-a adus închinare: „Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în fapte de sfințenie, bogat în fapte de laudă și făcător de minuni?” Peste doar trei zile însă, poporul a început să cârtească din cauza lipsei apei potabile. Acest episod ilustrează lipsa de statornicie a inimii umane. Mai mult, acest episod arată cât de legată este inima noastră de resursele de hrană sau de băutură. Observăm că amărăciunea apei de la Mara corespunde cu amărăciunea din inimile lor. Practic, v. 25 ne spune că Domnul a supus poporul unui test, la Mara. Dumnezeu a testat poporul în sensul că a făcut să iasă la lumină ceea ce era de fapt în inima lor. Astfel, în urma testului, a ieșit la iveală amărăciunea și cârtirea. Uneori, atunci când viața noastră este tihnită, reușim să camuflăm destul de bine păcatul cuibărit în inima noastră. Încercările vieții însă, momentele de testare, vom aduce la lumină adevărata stare a inimilor noastre. În cele din urmă, observăm că Dumnezeu are întotdeauna pregătită o soluție pentru crizele noastre. Momentele grele din viața noastră nu se datorează niciodată neputinței lui Dumnezeu, ci acestea trebuie privite întotdeauna ca teste, ca instrumente prin care El Își realizează lucrarea în noi și prin noi.

Mana din pustie

Deși Dumnezeu îi testase la Mara, poporul nu a învățat lecția și începe din nou să cârtească. De data aceasta, problema este lipsa hranei. În cadrul acestui episod, observăm că atunci când apare cârtirea, aceasta produce o idealizare a trecutului. Exodul 2:23 ne-a vorbit despre strigătele deznădăjduite pe care le scotea robia. În Exodul 16 însă, poporul descrie șederea lui în Egipt ca fiind caracterizată de abundență. Cei nemulțumiți vor manifesta mereu tendința de a idealiza trecutul, în timp ce sunt profund nemulțumiți cu privire la prezent. Mai mult chiar, poporul pune la îndoială înțelepciunea lucrării lui Dumnezeu: „Cum de n-am murit loviți de mâna Domnului, în Țara Egiptului?” (16:3)

Cum va răspunde Dumnezeu unei astfel de atitudini? Dumneze poartă de grijă poporului său și le trimite hrană. Mai întâi apar prepelițele, seara, iar dimineața apare mana. Resursele pe care Dumnezeu le trimite sunt un mod prin care își manifestă slava: „și mâine dimineață veți vedea Slava Domnului.” (16:7) Hrana se numește „mană,” din cauza întrebării pe care evreii au pus-o atunci când au văzut-o pentru prima dată: „Ce este aceasta?” Textul subliniază că fiecare trebuia să strângă „cât îi trebuie pentru hrană.” (16:16, 18)

Prin intermediul manei, poporul trebuie să învețe să se încreadă în Dumnezeu în fiecare zi. Tocmai de aceea Moise poruncește apăsat ca fiecare să culeagă doar cât îi trebuie pentru hrana zilei respective și să nu o lase peste noapte peste a doua zi. Porunca a fost însă nesocotită: „N-au ascultat de Moise și s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineața, dar a făcut viermi și s-a împuțit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia.” (16:20). În loc să se încreadă în faptul că Dumnezeu le va purta de grijă și mâine, unii din popor au căutat să își asigure și ziua de mâine, astfel că au adnat mai mult. Nu putem decât să ne închipuim cum aceștia priveau cu mulțumire și satisfacție la proviziile pe care le adunaseră. Mana însă nu avea doar rolul de a-i hrăni, ci și acela de a-i învăța să se încreadă zilnic în Domnul. Acesta este motivul pentru care ceea ce a fost strâns în exces s-a stricat. Același motiv stă la baza faptului că aceasta se topea atunci când venea căldura soarelui: „Astfel, în toate diminețile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; și când venea căldura se topea.” (16:20) Aceeași lecția a încrederii în Dumnezeu trebuia învățată și în ziua sabatului. În ziua a șasea, poporul trebuia să strângă o porție dublă de mană care le era suficientă și pentru sabat. Sabatul era o zi în care poporul trebuia să se odihnească, bucurându-se de ceea ce Dumnezeu i-a dat. Poporul trebuia să creadă că, spre deosebire de ceea ce se întâmplase mai devreme, mana aceasta nu se va strica și le va fi suficientă, ceea ce s-a și întâmplat: „Au lăsat-o până a doua zi dimineața, cum poruncise Moise și nu s-a împuțit și n-a făcut viermi.” (16:24) Cu toate acestea, „unii din popor au ieșit să strângă mană și n-au găsit.” (16:27) Unul dintre modurile în care ne exprimăm cel mai clar încrederea noastră în Dumnezeu este capacitatea noastră de a ne odihni și de a sta liniștiți, convinși că Dumnezeu lucrează pentru noi.

Aceeași lecție este valabilă și azi. Domnul nostru ne-a învățat cum trebuie să ne rugăm: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.” (Matei 6:15). Dumnezeu ne oferă toate resursele de care avem nevoie, atunci când avem nevoie de ele. Puterea lui Dumnezeu nu este una teoretică. Iată ce spune Domnul nostru ucenicilor atunci când îi trimite în lucrare: „Dar când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijorați, gândindu-vă cum sau ce veți spune; căci ce veți avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela.” (Matei 10:19) Atunci când încercarea stă înaintea noastră trebuie să credem că puterea lui Dumnezeu ne va susține pentru ceea ce urmează. În același timp, trebuie să ne amintim credincioșia cu care Dumnezeu ne-a purtat până aici. Acesta este motivul pentru care evreii trebuiau să păstreze un omer cu mană pentru generațiile viitoare: „Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmașii voștri, ca să vadă și ei pâinea pe care v-am dat s-o mâncați în pustie, după ce v-am scos din Țara Egiptului.” (Exodul 16:32)

Istoria de la Masa

În cazul primelor două episoade, ni se spune că Domnul a fost Acela care a pus poporul la încercare, l-a testat: 15:25: „acolo l-a pus la încercare” și 16:4: „ca să-l pun la încercare.” Dumnezeu nu caută să îi facă să se poticnească, ci dorește să le dezvăluie adevărata lor stare spirituală și să întărească încrederea lor în El. În episodul de la Masa însă ni se spune că poporul este cel care Îl pune la încercare pe Domnul: „Moise le-a răspuns: „Pentru ce ispitiți (sau „testați”) pe Domnul?” (Exodul 17:2)

Episdoul acesta, un episdod care va rămâne consemnat ca unul emblematic, ne dezvăluie cât de toxică este cârtirea. Adeseori privim la această atitudine ca inofensivă, dar ea este periculoasă din mai multe motive. Mai întâi, cârtirea este contagioasă. Aceasta se răspândește cu repeziciune și se amplifică. Tocmai de aceea, buruiana cârtirii trebuie smulsă rapid de la rădăcină. Nu îi asculta pe cei ce cârtesc și care te îndeamnă să faci același lucru.

Mai apoi, cârtirea conduce la împietrirea inimii noastre. Noi suntem aceia care devenim judecătorii lui Dumnezeu, Îl acuzăm și începem să îi cerem socoteală.  Iată ce spun  textele biblice care fac referire la acest eveniment: „Nu vă împietriți inima ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustie, unde părinții voștri m-au ispitit și m-au încercat, măcar că văzuseră lucrările Mele.” (Psalmil 95:8-9) „Luați seama dar, fraților, ca niciunul din voi să nu aibă o inimă rea și necredincioasă care să vă despartă de Dumnezeul Cel Viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice „Astăzi”, pentru ca niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.” (Evrei 3:12-13) Ceea ce începuse ca un act de cârtire s-a transformat în rebeliune și în împietrire, conducând la pierderea unei întregi generații. Capitolele precedente ne-au arătat cum se împietrește inima lui Faraon, atunci când acesta nu ține seama de lucrările lui Dumnezeu. Avertismentul teribil pe care lecția de astăzi îl pune înaintea noastră este că putem să mergem pe aceeași cale, dacă nu veghem.

Detalii

Dată:
11 aprilie 2019
Oră:
6:00 PM - 7:30 PM

Detalii

Dată:
11 aprilie 2019
Oră:
6:00 PM - 7:30 PM