Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Studiu Biblic: Exod 3:16-4:31

28 February @ 18:00 - 19:30

Data trecută am observat răspunsul pe care Dumnezeu îl oferă la primele două întrebări puse de Moise: (1) Cine sunt? și (2) Cine ești? Răspunsul la prima întrebare a fost „Eu voi fi negrești cu tine! (3:12) Acest răspuns i-a amintit lui Moise, și ne amintește și nouă, că identitatea noastră este legată în primul rând de prezența lui Dumnezeu în viața noastră sau, punând problema în termenii Noului Testament, nu ne definim prin ceea ce suntem sau facem, ci prin ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi prin Domnul Isus Hristos. Răspunsul la a doua întrebare a fost „Eu sunt cel ce sunt.” Acesta este Numele personal al lui Dumnezeu redat în Bibliile noastre prin „Domnul.” Observăm că Dumnezeu nu se definește prin nicio realitate exterioară lui. El nu depinde de nimeni și nu este condiționat de nimeni și de nimic. Existența Lui este absolută. Acest nume mai este cunoscut și ca Nume al Legământului. Astfel, deși Dumnezeu nu este constrâns de nicio realitate exterioară Lui, El alege să acționeze întotdeauna în conformitate cu caracterul și cuvântul Său. Din pricina aceasta, ne putem bizui întotdeauna pe promisiunile și pe credincioșia Sa.

Exodul și Numele Divin

Numele Lui Dumnezeu va fi definit de cartea Exodul în general. Atunci când auzim un nume, tindem să îl asociem cu caracterul și acțiunile persoanelor pe care le-am cunoscut și care poartă numele respectiv. Moise va descoperi cine este Dumnezeu prin faptele salvatoare ale lui Dumnezeu. Dumnezeu se auto-definește și urma să furnizeze o definiție a Numelui Său-Exodul Însuși. În Exodul vom vedea sfințenia lui Dumnezeu în victoria Sa asupra lui Faraon și a dumnezeilor Egiptului. Mai mult, vom vedea harul lui Dumnezeu în răscumpărarea lui Israel. Vom vedea domnia lui Dumnezeu în cuvintele rostite pe Muntele Sinai.

Întrebarea pusă de Moise în 3:13 („Iată când mă voi duce la copiii lui Israel și le voi spune: „Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi”; și mă vor întreba „Care este Numele Lui?” Ce le voi spune?”) ar putea indica faptul că Dumnezeu nu era bine cunoscut între israeliți. În sensul acesta, capitolele 3-15 vor oferi un remediu, concentrându-se asupra modului în care Dumnezeu se face cunoscut. Expresia „Eu sunt Domnul!” este repetată de nenumărate ori în aceste capitole (6:2, 6, 7, 8, 29; 7:5, 17; 10:2; 12:12; 14:4, 18; 15:26. Vezi și 20:2, 29:46, 31:13). După cum spunea un teolog, „întreaga narațiune a Exodului este o explicație a Numelui redat în Exodul 3:14, fiind nevoie de toate acele verbe puternice, pentru ca explicația să fie concludentă.” În concluzie, Numele lui Dumnezeu urma să aibă sens pentru copiii Săi, datorită a ceea ce avea să facă. În anii care au urmat, dacă ai fi întrebat un evreu, „Cine este Dumnezeu?”, acesta ți-ar fi relatat o istorisire, istorisirea Exodului.

Călătorind înainte în timp, cu peste un mileniu, întâlnim un evreu care a avut curajul să spună „EU SUNT,” folosind astfel Numele divin și identificându-se cu Dumnezeu. (Ioan 8:58) Este vorba despre Dumnezeu care S-a coborât în mijlocul oamenilor pentru a le aduce mântuirea. Dumnezeu S-a făcut de cunoscut prin evenimentele Exodului, dar, în mod suprem, Dumnezeu S-a făcut cunoscut prin Fiul Său, prin Întruparea, Viața, Moartea și Învierea Sa. La cruce observăm sfințenia lui Dumnezeu prin judecata rostită asupra Fiului Său; în ziua învierii vedem puterea lui Dumnezeu prin faptul că  L-a înviat pe Isus Hristos din morți; în toate acestea vedem harul lui Dumnezeu, prin faptul că Domnul nostru a fost judecat în locul nostru și a înviat pentru ca noi să avem viață. Dumnezeu se definește pe Sine, iar definiția Sa este Isus. Autorul Proverbelor avea dreptate atunci când scria: „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în El și stă la adpost.” (Prov. 18:10)

Dar, dacă nu vor crede? (4:1-17)

Am ajuns acum și la cea de-a treia întrebare. În acest punct, Domnul îi oferă lui Moise trei semne pe care să le facă înaintea poporului. Accentul însă nu cade pe aceste semne, ci doar pe caracterul lor anticipativ, acestea fiind o reprezentare în miniatură a evenimentelor care urmau să se deruleze. Semnul prezenței și al lucrării lui Dumnezeu va fi Exodul Însuși. Peste ani, poporul Îi va cere un semn lui Hristos. Răspunsul pe care îl dă este cât se poate de relevant: „Un neam viclean și preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul proorocului Iona. Căci după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele chitului, tot așa și Fiul Omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământului.” (Matei 12:39-40) Cu alte cuvinte, semnul că Domnul nostru acționa în puterea și autoritatea lui Dumnezeu va fi tocmai moartea (îngroparea) și învierea Sa. Semnele pe care Domnul i le-a dat atunci lui Moise au avut menirea de a-i întări credibilitatea ca lider, dar, peste ani, evreii nu vor celebra aceste semne, ci înseși evenimentele glorioase ale Exodului, evenimente care, la rândul lor, anticipează moartea și învierea lui Hristos. (vezi Schimbarea la Față, unde Moise și Ilie vorbesc cu Hristos despre „Exodul” pe care avea să îl aibă în Ierusalim.)

Obiecțiile lui Moise ar putea fi sintetizate astfel:

-poporul nu va asculta de glasul meu (4:1)

-eu nu voi putea vorbi deslușit (4:10)

-poporul nu va crede (4:1)

La aceste obiecții, Domnul îi răspunde în v. 11. Astfel, Domnul îl asigură pe Moise că El, Domnul este cel care poate da capacitatea de a auzi, de a vorbi și de a vedea. Cu alte cuvinte, Moise este chemat să creadă că Domnul îi va da claritate în transmiterea mesajului, că va da urechi sensibile poporului care va asculta și că va genera în inima lor credință, îi va ajuta să vadă. Mai mult, Moise îl va primi ca ajutor pe Aaron, astfel încât cuvintele pe care le va transmite vor fi ca din gura lui Dumnezeu. Temerile lui Moise sunt adeseori temerile noastre atunci când vine vorba de a-L mărturisi pe Domnul. Ne temem că nu ne vom face înțeleși, că nu vom fi crezuți sau ascultați. Este deosebit de încurajator să înțelegem că mesajul este în mâna lui Dumnezeu, iar noi suntem doar instrumente prin care îl trasnmite. Așa cum spunea apostolul Pavel în 2 Corinteni, noi suntem aceia care purtăm această comoară neprețuită a Evangheliei, dar în niște vase crăpate, de lut. Aceasta se întâmplă pentru ca toată lumea să știe că puterea vine de la Dumnezeu și pentru ca Gloria să fie a Lui.

Moise pornește la drum (4:18-31)

Avem aici o recapitulare a misiunii pe care Moise o are de îndeplinit în Egipt. Trebuie evidențiat versetul 22, unde Domnul folosește limbajul unui tată și îl numește pe Israel „fiul meu, întâiul meu născut.” Este pentru prima dată când Dumnezeu vorbește despre poporul Său ca fiind fiu al Său. Tema se va repeta de-a lungul Scripturii (vezi Osea 11:1-4) și va atinge punctul culminant în 1 Ioan 3:1: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.”

Apare apoi acel episod ciudat în care ni se spune că „l-a întâlnit Domnul și a vrut să-l omoare.” (4:24). Deși textul este ambiguu și există o mulțime de necunoscute, explicația cea mai clară este aceea legată de legământ. Dumnezeu tocmai îi numise pe evrei „întâiul meu născut,” separându-i astfel de toate celelalte popoare. Semnul apartenenței la poporul Domnului și al participării în legământ era tocmai tăierea împrejur. Aceasta era granița care îi delimita pe cei ce sunt în siguranță, de cei care sunt sub judecata Domnului. Din motive care ne sunt necunoscute (posibil obiecțiile Seforei), Moise ezită în a-și tăia fiul împrejur, astfel încât se plasează în spațiul judecății divine. Prin tăierea rapidă a copilului împrejur, familia lui Moise este plasată în spațiul sigur al legământului. Se observă deci, încă de aici, că problema principală a evreilor nu este puterea egiptenilor, ci credincioșia lor față de Dumnezeul Atotputernic. Atâta timp cât respectau legământul Lui, nicio putere omenească nu putea să se atingă de ei. Atunci când deveneau necredincioși însă, nu exista nicio putere omenească să îi poată scoate din mâna Lui.

În Noul Legământ, tăierea împrejur nu mai este făcută de o mână omenească. Este vorba despre o tăiere împrejur a inimii (vezi Romani 2). Intrarea în Legământ se face pe baza sângelui vărsat al Domnului Isus Hristos. Toate aceste realități sunt simbolizate de botez. Chiar dacă acum mulți oameni trăiesc în nepăsare, în ziua judecății va conta o singură întrebare: de care parte a liniei suntem? Suntem parte a Legământului sau vom fi loviți de judecata divină?

(Această serie de studii din Exodul reprezintă o adaptare a studiilor cuprinse în cartea Exodus for You, de Tim Chester, Good Book Company)

Details

Date:
28 February
Time:
18:00 - 19:30

Details

Date:
28 February
Time:
18:00 - 19:30