Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Studiu Biblic – Exod 3, 4

February 14 @ 18:00 - 19:30

Studiu biblic

Exodul 3-4

În cartea sa despre rugăicune, bine cunoscutul cercetător al Noului Testament, D. A. Carson, afirma că cea mai mare nevoie a bisericii de azi este o cunoaștere autentică și profundă a lui Dumnezeu. Trebuie să ne reamintim că Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât prin revelație, prin descoperire. Din păcate, tot mai mulți oameni, chiar credincioși evanghelici, aleg să înlocuiască revelația Scripturii cu dorințele și percepțiile lor subiective. Cu alte cuvinte, nu doresc să Îl cunoască pe Dumnezeu așa cum este în realitate, ci își creează un dumnezeu „după chipul și asemănarea lor.” În general, oamenii aleg să își făurească un astfel de dumnezeu, pentru ca viața lor să nu fie afectată în vreun fel. Aceasta se numește însă idolatrie, adică închinarea înaintea unui dumnezeu fals. Un astfel de dumnezeu poate fi convenabil în vremurile tihnite ale vieții, dar nu poate să mântuiască. Nu poate să ofere salvarea din păcat și nici nu oferă sprijin în încercările vieții. Tema principală a lecției de azi este Dumnezeul care se descoperă! Am putea spune că prezența lui Dumnezeu a fost mai discretă în primele două capitole. Aici Dumnezeu S-a manifestat mai degrabă prin providența Sa, prin faptul că a condus și a planificat toate evenimentele astfel încât planurile Sale să se împlinească (o perioadă asemănătoare este viața lui Iosif sau relatările din cartea Estera). Ultimele două versete din cap. 2, 23 și 24, ne pregătesc pentru momentul în care Dumnezeu intră pe scenă și intervine cu putere pentru a-Și salva poporul.

Dumnezeu dincolo de noi-transcendența lui Dumnezeu (3:1-6)

Întâlnirea lui Moise cu Dumnezeu are loc pe Muntele Horeb, în timp ce Moise păștea turma socrului său Ietro. Dumnezeu se descoperă din mijlocul unui rug care arde, dar fără să se mistuie. În timp ce Moise se pregătește să studieze acest fenomen ciudat, vocea lui Dumnezeu se face auzită și îl cheamă pe Moise. Apoi îi dă două porunci: să nu se apropie și să își scoată încălțămintea din picioare. Care este reacție lui Moise? „Moise și-a ascuns fața, căci se temea să privească pe Dumnezeu.” (v. 6, vezi și cap. 33:20). Înainte de toate, Moise Îl întâlnește pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu, sfânt, un Dumnezeu care este dincolo de noi, separat. Moise nu tratează manifestarea prezenței divine ca pe ceva familiar. Atunci când citim Scripturile, observăm că reacția lui Moise înaintea lui Dumnezeu este una tipică. Prezența lui Dumnezeu generează teamă și reverență. Nu doar Moise, dar chiar și serafimii își acoperă fața în prezența Sa.

Dumnezeu cu noi-imanența lui Dumnezeu (3:7-10)

În continuare însă, Dumnezeu se prezintă ca unul care este aproape de oameni, aproape de poporul Său: „am văzut asuprirea poporului meu (…), am auzit strigătele, (…) îi cunosc durerile, M-am coborât (…).” (3:7, 8). După cum spunea unul dintre comentatorii acestui pasaj, Dumnezeu se apleacă asupra poporului Său și este gata să se apuce de muncă! Observăm deci că Dumnezeu este separat de creația Sa. Diferit și sfânt. În același timp, Dumnezeu este implicat în creația Sa. Este prezent, cunoaște și acționează. Scriptura ne prezintă ambele dimensiuni, astfel că acestea trebuie păstrate în echilibru. În urmă cu mai multe sute de ani a apărut un curent filosofic numit deism. Acesta susținea că Dumnezeu există, că este Creatorul, dar că nu se mai implică în creație, ci S-a retras și lasă lucrurile să meargă de la sine. Ni se prezintă astfel un dumnezeu străin, nepăsător față de creația sa. La cealaltă extremă, există concepția panteistă. Aceasta susține că Dumnezeu este prezent în fiecare element din creație și ajunge să Îl identifice cu creația Sa, eliminând orice graniță, orice element de separare. Tocmai din cauza acestor erori, este absolut necesar să avem mereu înainte perspectiva biblică. Aceasta ne arată că Dumnezeu este transcendent, dincolo de lumea aceasta și de putința noastră de a-L cunoaște și ajunge la El, dar că alege să Își manifeste prezența și să Se implice în lumea noastră. Observăm această realitate în Exodul, dar, în mod suprem, în Întruparea Domnului nostru Isus Hristos. Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu a venit printre oameni și a devenit El Însuși un om. Minunea Întrupării!

În continuare, textul biblic poate fi structurat pe cele trei întrebări pe care le pun Moise:

(1) Cine sunt eu?

(2)  Cine ești tu, Doamne? (Care este Numele tău?)

(3) Ce să fac dacă nu vor crede?

Cine sunt eu? (3:11-12)

Prima întrebare este legată de identitatea lui Moise. Întrebarea legată de identitate, de cine suntem, devine una din ce în ce mai dificilă în vremrurile noastre. Identitatea este un concept tot mai fluid, din cauza posibilității de a călători, de a ne schimba domiciliul sau slujba, într-un ritm tot mai alert. Răspunsul pe care Moise îl primește este oarecum surprinzător: „Eu voi fi negreșit cu tine!” (v. 12) În fața misiunii pe care Dumnezeu i-o trasase, Moise se simte neputincios, astfel că întreabă „Cine sunt eu?” Dumnezeu nu îi creionează o identitate legată de realizările sale sau de experiența sa: „Moise ești cel mai calificat pentru slujbă pentru că îi cunoști pe egipteni, cunoști pustia etc.”) Moise nu trebuia să fie convins de propria valoare sau de abilitățile sale, ci de prezența lui Dumnezeu în viața Sa. În ultimă instanță, aceasta era realitatea care conta. În același fel, identitatea noastră este legată de prezența lui Dumnezeu: „Eu voi fi negreșit cu tine,” iar certitudinea prezenței divine o avem prin lucrarea lui Hristos. Identitatea noastră e legată de EL. La fel ca Moise, nu avem nevoie de conștientizarea propriilor abilități, ci de conștientizarea prezenței divine în viața noastră. Identitatea noastră nu se definește autonom, ci este legată de Dumnezeu, având o temelie sigură în El.

Cine ești tu? (3:13-22)

La întrebarea „Cine sunt eu?” Moise primește răspunsul „Eu voi fi negreșit cu tine!”, ceea ce îl determină să pună următoarea întrebare: „Care este Numele Tău?” sau „Cine ești?” Răspunsul vine de îndată: „Cel Ce se numește „Eu sunt!” m-a trimis la voi.” Acest răspuns este menit să „dinamiteze” toate definițiile noastre. În general, atunci când ne definim, noi spunem: „Sunt ceva.” Acest ceva poate să însemne: „sunt soțul lui X, sunt fiul lui Y” sau „sunt inginer, sunt economist” sau „sunt înalt, sunt slab.” Ne definim în funcție de o realitate exterioară. Dumnezeu însă, nu se definește în raport cu o realitate din afara Sa. Mai mult, afirmația este ambiguă în ceea ce privește temporalitatea. Astfel, afirmația ar putea fi tradusă ca:

-„Întotdeauna am fost cel care am am fost.”

-„Sunt cel ce sunt.”

-„Voi fi Cel Cel voi fi.”

Cel mai probabil, toate cele trei dimensiuni sunt avute în vedere aici. Astfel, acesta este Numele Personal al lui Dumnezeu (v. 14-15). Acesta ar putea fi redat așa: YHWH. Deși nu putem fi siguri cu privire la vocalele ce ar trebui inserate, cel mai probabil este: Yahweh. În traducerea românească a Bibliei, acest Nume este redat cu „Domnul.”

Ce înseamnă acest nume? Mai întâi ne arată că Dumnezeu este liber de orice fel de constrângeri. Identitatea noastră este marcată de o mulțime de factori exteriori, dar nu așa stau lucrurile în ce-L privește pe Dumnezeu, care este liber de orice fel de constrângere exterioară. În același timp însă, deși nu este constrâns de factori externi, Dumnezeu va acționa întotdeauna în conformitate cu caracterul și cuvântul Său. Dumnezeu nu Își va contrazice sfințenia și promisiunile. Astfe, pentru că Dumnezeu nu e constrâns de alții,  suntem siguri că el POATE să salveze (1), iar pentru că este constrâns de El Însuși, suntem siguri că va Salva. Este Dumnezeul pe care ne putem bizui. Atunci când noi facem promisiuni, punem un „dacă” înainte. Atunci când Dumnezeu vorbește despre salvarea poporului Său din Egipt, aceasta este o certitudine: „Vă voi scoate din suferința Egiptului și vă voi duce în Țara Canaaniților.” (v.17)

Mai apoi, acest Nume este un Nume folosit în contextul Legământului. Dumnezeu este „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.” El este acela care a făcut o promisiune lui Avraam, a reluat-o în generațiile următoare, iar acum a venit, după sute de ani, pentru a-Și îndeplini cuvântul. În mod suprem, legământul dintre Dumnezeu și noi, copiii Săi, va fi pecetluit de Sângele Fiului Său.

În încheiere însă, trebuie să subliniem și natura veșnică a acestui Nume: „Acesta este Numele Meu pentru veșnicie, din neam în neam.” (v. 15) Astfel, ori de câte ori auzim Numele „Domnul ” sau „Domnul Isus” suntem încurajați conștientizând că am intrat în legământ cu un Dumnezeu care va rămâne credincios până la capăt. În același timp, ni se reamintește că trebuie să răspundem cu credincioșie la credincioșia lui Dumnezeu.

Details

Date:
February 14
Time:
18:00 - 19:30

Details

Date:
February 14
Time:
18:00 - 19:30