Încarc Evenimente

« All Events

  • Acest eveniment a trecut.

Studiu biblic – Fapte 12:1-25

24 ianuarie 2019 @ 6:00 PM - 7:30 PM

Text: Faptele Apostolilor 12:1-25

 

Irod: a pus mâna, a chinuit, a ucis, a aruncat în temniță! Până când, Doamne?: 12:1-4

După ce timp de mai multe capitole a fost prezentată lucrarea apostolilor și a credincioșilor în diverse zone ale Imperiului Roman, textul de față mută din nou focalizarea asupra Ierusalimului. Împăratul Irod din acest episod era un nepot al lui Irod cel Mare, împăratul care cârmuia la nașterea Domnului nostru. Sursele istorice ne arată că acesta dorea să fie perceput de public ca fiind iudeu. Astfel, mergea în fiecare zi la templu și citea Legea Domnului, așa cum era poruncit în Deuteronom cu privire la împărați. Practica sa religiosă era însă motivată strict politic. Inițiativele sale spirituale nu izvorau din teama de Dumnezeu, ci din dorința de a păstra ordinea în rândul iudeilor și de a-i mulțumi pe romani. Dorința lui de a-i mulțumi pe evrei este confirmată de textul de față: „a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna și pe Petru” (12:2-3). Observăm că persecuția declanșată în Ierusalim la omorârea lui Ștefan nu încetase, ci, dimpotrivă, se întețea. Cu toate acestea, biserica își continua cu credincioșie misiunea. După ce a observat reacția pozitivă pe a generat-o uciderea lui Iacov, Irod continuă pe aceeași linie. Cunoscând rolul primordial pe care apostolul Petru îl juca în cadrul bisericii, acesta îl arestează pentru a oferi iudeilor un spectacol care să îi mulțumească.: „a mai pus mâna și pe Petru (…) cu gând ca după Paște să-l scoată înaintea norodului (12:3a, 4b). Planurile îi sunt însă încurcate de faptul că, în general, în perioada Paștelor, evreii nu acceptau execuții. Probabil că Irod auzise de minunile înfăptuite de Petru, astfel că dorește să facă tot ceea ce este posibil pentru ca acesta să nu îi scape. Din această pricină, „după ce l-a prins și l-a băgat în temniță, l-a pus sub paza a patru cete, a câte patru ostași” (12:4a).

Prima parte a capitolului îl prezintă pe Împăratul Irod ca cel care are putere, autoritate și le poate folosi după cum dorește. Iată acțiunile care îi sunt atribuite:

Împăratul Irod a:

-„pus mâinile pe unii din biserică” ( cu scopul de a-i chinui) (12:1).

-„ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan” (12:2)

-„pus mâna pe Petru (…) l-a băgat în temniță, l-a pus sub paza (…)” (12:3-4).

Se pare că puterea este în mâinile acestui împărat nebun care face tot ce dorește și care nu poate fi oprit. Ceea ce intrigă chiar mai mult este că biserica lui Dumnezeu pare să fie la cheremul său, astfel că acesta îl ucide chiar pe Iacov, unul dintre apostoli și îl arestează pe celălalt.

Rugăciunea bisericii: 12:5

Care este reacția bisericii într-o astfel de situație? Biserica face ceea ce a făcut încă de la început și a continuat să facă de-a lungul acestei cărți: „se ruga.” Din punct de vedere uman, nu exista nicio scăpare pentru apostolul Petru, după cum arată prima parte a versetului 5, care concluzionează: „Deci Petru era păzit în temniță.” Biserica nu putea să își măsoare forțele cu cele ale lui Irod. Deși credincioșii erau fără putere, ei știau că Dumnezeul lor era atotputernic și, de aceea, „Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni către Dumnezeu pentru el,” după cum arată a doua parte a versetului 5.

Liniștea apostolului Petru: 12:6

Versetul 6 ne arată că ziua judecății și, după toate probabilitățile, a execuției, lui Petru sosise. Oare care era starea lui Petru într-un asemenea context? A fost cuprins de frământări și îngrijorare? Iată ce ne spune versetul 6: „În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfățișeze la judecată, Petru dormea (…)” (12:6). Că apostolul Petru dormea adânc, ne este sugerat și de modul în care îngerul va fi nevoit să îl trezească pe Petru: „Îngerul l-a deșteptat pe Petru lovindu-l în coastă” (12:7). Chiar dacă are în față perspectiva unei judecăți nedrepte, a ocărilor și a execuției, apostolul Petru poate să doarmă, conștient fiind că toate lucrurile sunt sub stăpânirea lui Dumnezeu!

Intervenția lui Dumnezeu: 12:7-11

Biserica era neputinciosă, dar se ruga Aceluia care era atotputernic, iar El a ales să intervină.  Astfel Petrru este eliberat în mod supranatural din temniță. Luca ne spune că lanțurile îi cad singure de pe mâini, iar poarta cea mare, masivă, de la intrare, s-a deschis singură. Eliberarea lui din temniță nu poate fi explicată decât în termenii unei intervenții divine. De ce alege Dumnezeu să intervină în cazul lui Petru? Nu putem să oferim un răspuns definitiv, dar ceea ce putem afirma este că nu întotdeauna Dumnezeu intervine în felul acesta. Cu siguranță că au fost înălțate rugăciuni și pentru Iacov, dar Dumnezeu îngăduie ca sabia să cadă peste capul acestuia. Cu certitudine însă, tot ceea ce se întâmplă conduce în cele din urmă la împlinirea planului lui Dumnezeu.

Este important să remarcăm și reacția bisericii. Roda, slujnica ce vine pentru a deschide ușa este atât de uluită, încât în loc să deschidă ușa, se întoarce la biserica adunată, despre care ni se spune că se ruga. Deși erau chiar la rugăciune, aceștia refuză să creadă că Dumnezeu a răspuns cererilor lor. Bătăile din ușă sunt însă constante și îi obligă să ia act de cele petrecute. Adeseori ne găsim în aceeși postură, atunci când ne rugăm fără a aștepta ca rugăciunile noastre să schimbe lucrurile.

Și totuși, cine este adevăratul Stăpân?: 12:18-23

În prima parte a textului, împăratul Irod părea să aibă putere deplină, așa cum odinioară se afirma cu privire la Nebucadnețar: „Împăratul omora pe cine voia și lăsa cu viață pe cine voia” (vezi Daniel 5). Eliberarea miraculoasă a apostolului Petru ar fi trebuit să îl determine să înțeleagă că puterea sa este limitată și că deasupra lui se află cineva mai mare. Sau, folosind cuvintele Scripturii, Irod ar fi trebuit să înțeleagă că  „Dumnezeul nostru este în ceruri. El face tot ce vrea” (Psalmul 115). Se pare că Irod, la fel ca Belșațar, refuză să înțeleagă lecția aceasta și alege să își asume rolul de dumnezeu. El este cel care distribuie hrana supușilor săi (Tir și Sidon), iar aceștia depind de el, așa cum creaturile depind de Dumnezeu pentru a primi hrana (vezi Psalmul 104). Apogeul este atins în ziua când „Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărătești, a șezut pe scaunul lui împărătesc și le vorbea” (12:21). În momentul acela, mulțimea copleșită afirmă: „glas de dumnezeu, nu de om” (12:22). Acesta este punctul în care Irod depășește acea limită invizibilă care, la fel ca în cazul lui Belșațar, îi aduce judecata chiar înainte de a muri. Este demn de remarcat că judecata îi este administrată lui Irod tot de către un înger. Aceștia sunt slujitorii lui Dumnezeu și atunci când este vorba de izbăvire, dar și atunci când este vorba despre judecată. În acest punct suntem chemați să ne întrebăm dacă noi suntem preocupați mai mult decât de orice altceva de Slava lui Dumnezeu și de glorificarea Numelui Său? Aceasta și nu altul este scopul vieților noastre. Acesta este criteriul după care vom fi evaluați.

Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea…:12:24-25

Versetul 24 este unul dintre acele versete din Fapte care se află la intersecția a două secțiuni din carte. Versetul acesta marchează și finalul studiului nostru din cartea Faptelor. În ciuda uneltirilor oamenilor, a împăraților, a autorităților politice și religioase, „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea și numărul ucenicilor se mărea” (12:24). Succesul bisericii primare nu a stat în strategii bine gândite, în încercarea de a ține pas cu lumea prin relevanță, ci în credincioșia cu care au vestit Cuvântul chiar și în timpul prigoanei, dar și în smerenia cu care au cerut puterea lui Dumnezeu, putere care le-a fost oferită din plin, prin prezența Duhului Sfânt.

Detalii

Dată:
24 ianuarie 2019
Oră:
6:00 PM - 7:30 PM

Detalii

Dată:
24 ianuarie 2019
Oră:
6:00 PM - 7:30 PM