Istoric
Orice lucru are un inceput. Acesta este al nostru… 18.11.1979 …
Orice lucru are un inceput. Acesta este al nostru… 18.11.1979 …
Biserica Baptistă Betania din Timișoara a luat ființă pe data de 18 noiembrie, 1979, în același an în care a fost întemeiată și Biserica Baptistă Golgota, din același oraș. După cum a fost consemnat în Cartea de onoare a bisericii, la data respectivă mai existau în Timișoara alte cinci biserici baptiste, trei de limbă română, una de limbă maghiară, iar una de limbă germană. Au existat mai multe motive care au generat formarea acestor două biserici baptiste, atât de natură pragmatică, cât și de natură spirituală. Primul motiv, de natură pragmatică, a avut de-a face cu aglomerația excesivă din celelalte biserici, aglomerație care producea un grad ridicat de disconfort în timpul serviciilor divine. Cel de-al doilea motiv, tot pragmatic, este legat de distanța lungă pe care trebuiau să o parcurgă cei care nu aveau o biserică baptistă în cartierele lor. Cea mai puternică motivație însă a fost dorința de a duce Evanghelia în toate zonele orașului. În sensul acesta, frații de la început erau caracterizați de „dorința vie de a răspândi Evanghelia Mântuirii în toate colțurile acestui mare oraș al țării.” Din acest motiv, în inimile multor credincioși s-a născut „dorința de a deschide în fiecare cartier o biserică.”
Nu trebuie neglijat nici faptul că aceste biserici sunt întemeiate după un timp intens de rugăciune. În lumina motivelor enumerate mai sus „se formează simultan mai multe cercuri de rugăciune. Se varsă multe lacrimi pe genunchi, punându-se în mod deosebit înaintea Domnului problema localurilor corespunzătoare.” Frații implicați nu au nicio îndoială că formarea celor două biserici este un răspuns dat rugăciunilor care au fost înălțate. Iată ce a rămas consemnat: „Dumnezeu, care nu întârzie în împlinirea făgăduințelor Sale, la vremea potrivită, a răspuns în mod minunat rugăciunilor și cererilor făcute după voia Sa.” Ca rezultat, în 1979, se deschid în Timișoara încă două biserici baptiste. Este vorba, cronologic, despre Biserica Creștină Baptistă nr. 4, numită astăzi „Golgota,” cunoscută ca biserica „între vii” și situată în zona Calea Lipovei. Urmează Biserica Creștină Baptistă „Betania,” situată în cartierul Freidorf.
Pe 11 noiembrie, cu o săptămână înainte de inaugurarea noii biserici, s-a întocmit tabelul cu persoanele care își exprimaseră dorința de a deveni membri ai noii biserici, tabel ce conținea 54 de nume. Tabelul a fost înaintat spre aprobare Comunității Baptiste de Timișoara, primind un aviz favorabil din partea președintelui, pastorul Gheorghe Băleanu, și din partea secretarului, pastorul Ioan Trif. Avizul favorabil al celui de-al doilea are o greutate cu atât mai mare, cu cât cei mai mulți membri ai bisericii Betania proveneau din Biserica Baptistă nr.1, păstorită de fratele Ioan Trif.
Timp de 15 ani, biserica s-a închinat în localul de pe strada Comuna din Paris, nr.2. Localul a fost achiziționat în toamna anului 1979 de către familia Toader. Aceștia și-au vândut propriul apartament și, odată ce au achiziționat imobilul de pe Comuna din Paris, au locuit într-un spațiu restrâns, punând casa la dispoziția bisericii, în vederea amenajării locului de închinare. Dând dovadă de un spirit deosebit de sacrificiu, frații au amenajat localul bisericii într-o singură săptămână. Serviciul de inaugurare a avut loc pe data de 18 noiembrie, 1979. Invitatul bisericii cu acea ocazie a fost fratele Simion Cure. Serviciul a fost condus de diaconul Pavel Pobega și fratele Vasile Sâtnic, deși cel de-al doilea nu era încă membru al bisericii. Primul comitet a fost format din: Pobega Pavel (diacon), Toader Nicolae (secretar) și Gruescu Petru (casier).
Istoria biseriricii Betania poate fi împărțită în două periode distincte. Acestea sunt delimitate de revoluția din 1989, începută la Timișoara. Evoluția bisericii a fost diferită în cele două perioade. În cele ce urmează vor fi enunțate câteva din caracteristicile primei perioade.
În primul rând, Betania a fost o biserică a rugăciunii. La aniversarea de 25 de ani a bisericii, pastorul Eugen Groza afirma: „Era în toamna anului 1979, tocmai începuse un nou an universitar, când am auzit despre un grup de frați care doareau să înceapă o nouă biserică baptistă în Timișoara. Pe cei mai mulți dintre ei îi cunoșteam de la orele de rugăciune ținute chiar în casele lor. Toți erau oameni ai rugăciunii, ai credinței și a dragostei. Cunoscându-i, nu aveam nicio îndoială că ceea ce făceau era voia lui Dumnezeu. (…) Rugăciunea a fost felul lor de a lupta.”S-a arătat deja că înainte de a începe noua biserică, frații s-au rugat cu multă dedicare și seriozitate, căutând călăuzirea lui Dumnezeu. În anul 1983, în luna februarie a fost înființată ora de rugăciune de marți. În ciuda anumitor variații, aceasta continuă să funcționeze și azi. Potrivit mărturiilor fraților de atnci, biserica era de multe ori plină, ora de rugăciune fiind percepută ca unul dintre serviciile de închinare ale bisericii. De asemenea, atunci când biserica organiza săptămâni de evanghelizare, acestea erau întotdeauna precedate de cel puțin o săptămână de rugăciune. De pildă, în anul 1983 s-a hotărât, pe 22 noiembrie, organizarea unei săptămâni de evanghelizare în perioada 04-11 decembrie. Începând cu 24 noiembrie biserica s-a întâlnit în fiecare seară pentru a mijloci înaintea lui Dumnezeu. Ca rezultat, 15 persoane se convertesc în timpul săptămânii de evanghelizare, fiind ulterior botezate în cadrul bisericii.
În al doilea rând, întreaga lucrare care s-a făcut atunci a fost caracterizată de un spirit de sacrificiu. A fost vorba despre sacrificiul pe care orice început îl presupune. Una dintre familiile bisericii s-a mutat și a locuit într-un spațiu restrâns al casei, cedând cealaltă parte pentru întâlnirile bisericii. Unul dintre frați și-a vândut automobilul și a donat banii obținuți bisericii. Sacrificiul material însă a fost însoțit de problema acută a persecuției: „În toată perioada de până la revoluție, Betania a fost persecutată de autoritățile vremii de atunci. A fost lipsită de orice ajutor omenesc, dar s-a bazat pe puterea și pe ajutorul lui Dumnezeu, așa că în scurtă vreme a devenit cea mai mare biserică ilegală din România.” Până în anul revoluției, biserica a funcționat în ilegalitate. Din acest considerent, în perioada de început, pentru a-i intimida și descuraja pe frați, autoritățile aplicau amenzi care uneori echivalau cu câteva salarii din perioada respectivă. De mai multe ori biserica a fost spartă, dar autorităție au refuzat să se implice în vreun fel în găsirea făptașilor. Mai mulți membri au fost chemați la mult temuta securitate pentru a oferi explicații și pentru a fi somați să oprească întâlnirile bisericii. Este notabil cazul fratelui Eugen Groza, care, după absolvirea facultății politehnice, a devenit asistent universitar. Peste o perioadă de timp însă i s-a cerut să renunțe la frecventarea întâlnirilor bisericii. Refuzul său a condus la pierderea poziției. Din cauză că biserica nu a primit autorizație de funcționare, nu a putut să aleagă și să ordineze un păstor. Astfel, biserica a fost slujită de doi diaconi ordinați: Pavel Pobega și Vasile Sâtnic. Aceștia coordonau activitatea și oficiau actele de cult.
În al treilea rând, lucrarea Betaniei din această perioadă a pus un accent deosebit pe studenți. După cum a rămas consemnat, la finalul fiecărui an universitar se organizau la Betania întâlniri ale absolvenților. Multe întâlniri ale bisericii se încheiau cu agape, mană cerească pentru studenții care se aflau departe de casă. Iată ce spune Teofil Ciortuz, viitor păstor al Betaniei, pe atunci student în Timișoara: „Apoi, într-o perioadă ulterioară, am ajuns la Timișoara ca student și-cu câtă plăcere îmi aduc aminte-vizitam Biserica Betania atât la întâlnirile noastre de tineret, cât și la serviciile speciale pe care studenții le organizau la Betania. După terminarea serviciului, ceaiul și sandwich-urile erau suficiente să ne sature foamea și, luate cu o doză de veselie tinerească, să ne facă să dorim mai mult întâlnirile de la Betania. La sfârșitul anului universitar, în timp ce ceasul se grăbea să depășească ora încheierii, petreceam bine cu frații din Betania în bucuria absolvirii unora dintre noi.” Studenții erau atrași la Betania de un anumit spirit de libertate pe care nu îl găseau în alte biserici. Faptul că biserica a fost neautorizată a avut și repercusiuni, dar, în același timp, a implicat și avantaje. Unul dintre acestea a fost o anumită flexibilitate a servicilor care nu erau controlate și supravegheate ca la alte biserici. Astfel, studenților li se oferea amvonul bisericii de unde puteau să vorbească, fără îngrădirile și limitările pe care le întâlneau în alte biserici.
După cum s-a arătat mai sus, principalul scop pe care l-au avut în vedere cei ce au întemeiat Betania a fost dorința de a răspândi Evanghelia în fiecare cartier al orașului. Din cauza restricțiilor impuse de regimul comunist, lucrarea de misiune rurală a fost inexistentă în primii zece ani de existență ai bisericii. Astfel, Betania s-a concentrat în mod deosebit pe evanghelizarea cartierului în care era așezată adunarea. Modelul de misiune era tipic pentru vremurile respective și în principal consta în organizarea unor săptămâni de evanghelizare la care erau chemați să predice frați din Timișoara, dar și din țară. Biserica era evitată de unii păstori din cauza ilegalității în care se afla. Au fost însă păstori care, în ciuda tuturor riscurilor pe care și le asumau, au sprijinit lucrarea bisericii predicând. Pastorii Geabou Pascu și Petru Dugulescu sunt doi dintre cei care erau frecvent prezenți la Betania. Pe lângă aceștia, biserica a mai fost vizitată de frați precum Simion Cure, Marcu Nichifor, Mihai Sârbu, Emil Dinea și chiar de către fratele Petru Popovici. Săptămânile de evanghelizare erau prefațate de cel puțin o săptămână de rugăciune în care se mijlocea pentru serile de evanghelizare care urmau. Întotdeauna, săptămâna de evanghelizare aducea roade, astfel că în anii premergători revoluției se organizau două botezuri pe an, primăvara și toamna. Biserica începe cu 54 de membri, iar la începutul anului 1990 număra 242 de membri, numărul acestora crescând de aproape 5 ori. Creșterea este impresionantă dacă sunt luate în considerare condițiile în care a avut loc: persecuțiile comuniste, caracterul voluntar al tuturor celor implicați, dar și faptul că noii convertiți erau dispuși să se asocieze cu o biserică nerecunoscută, fapt care putea oricând să le genereze probleme.
Pentru toate acestea Îl binecuvântăm pe Acela care Singur este vrednic să primească toată lauda, cinstea și slava! Ne alăturăm și noi rugăciunii profetului și spunem: „Însuflețește-Ți lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor!” (Habacuc 3:2)
Pentru toate acestea Îl binecuvântăm pe Acela care Singur este vrednic să primească toată lauda, cinstea și slava! Ne alăturăm și noi rugăciunii profetului și spunem: „Însuflețește-Ți lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor!” (Habacuc 3:2)
zile de cand ne-am infiintat