Studiu biblic – Psalmul 22

Încă de la început, observăm contrastul puternic dintre psalmul acesta și cei doi psalmi care îl precedă. Psalmul 20 începe cu rugăciunea „Să te asculte Domnul în ziua necazului.” (v. 1) și se încheie cu convingerea fermă că Dumnezeu va asculta și va lucra: „Știu de acum că Domnul scapă pe Unsul Său și-i va răspunde din ceruri, din locașul Lui cel sfânt.” (v. 6). Mai mult, chiar dacă împăratul trebuie să pornească lupta împotriva vrăjmașilor, el este înconjurat de poporul care îl iubește și se roagă pentru salvarea lui: „Scapă Doamne pe Împăratul și ascultă-ne când te chemăm.” (v. 9) Psalmul 21 este o continuare logică a psalmului care îl precedă. Dacă acolo se cerea biruință și ocrotire, acestea au devenit deja o realitate, iar David sărbătorește bunătatea Domnului: „Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică, pe care i-o dai tu. Și cum îl umple de veselie ajutorul Tău! I-ai dat tot ce-i dorea inima și n-ai lăsat neîmplinit ce-i cereau buzele.” Psamul 22 începe însă pe o notă total diferită. Încercarea și suferința în care împăratul David se află aici sunt extreme. Nu doar atât, dar el este părăsit de toți cei dragi și este înconjurat doar de vrăjmași. Ceea ce este cel mai grav este faptul că împăratul simte că Dumnezeu Însuși l-a părăsit: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” (v.1) În Psalmul 21:1b: „Ajutorul Domnului îl umplea de veselie pe împărat.” În psalmul 22, „Dumnezeu se depărtează fără să ajute.” (v. 1b). Să ne apropiem mai întâi și să analizăm textul psalmului.

I. Analiza textului

1. Secțiunea 1: începe în v.1 și continuă până la v. 21.

Psalmul nu este încadrat într-un context istoric bine definit, dar suferința și încercarea prin care trece împăratul David sunt extreme. Ce face ca suferința să fie atât de intensă?

Mai întâi, se pare că este vorba despre suferință fizică: „Am ajuns ca apa care se scurge și toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara și se topește înlăuntrul meu. Mi se usucă puterea ca lutul și mi se lipește limba de cerul gurii: m-ai adus în țărâna morți. (…) mi-au străpuns mânile și picioarele: toate oasele aș putea să mi le număr.” (v. 14-15, 16c, 17a).

Mergând mai departe, este vorba despre răutatea oamenilor, a vrăjmașilor care îl înconjoară. În jurul lui nu se află absolut nimeni binevoitor, care ar putea întinde o mână de ajutor: „nimeni nu-mi vine-n ajutor.” (v. 11b) Oamenii care îl înconjoară sunt violenți și sunt descriși prin imaginile unor animale agresive: „O mulțime de tauri sunt împrejurul meu (…) ca un leu care sfâșie și răcnește (…) niște câini mă înconjoară (…) ghiarele câinilor.” (v. 12, 13, 16, 20b). Situația este extrem de grea nu doar din pricina faptului că acești vrăjmași îl fac să sufere fizic, dar, mai ales, din pricina ocărilor, a batjocurilor pe care le aruncă. Paradoxal, poporul care mai devreme se ruga pentru biruința împăratului, acum îl insultă: „am ajuns de ocara oamenilor și disprețuit de popor .” (v. 6b). Partea cea mai dureroasă este că aceștia interpretează situația de față ca pe o dovadă concludentă că, deși împăratul susținea care are parte de binecuvântarea lui Dumnezeu, situația de față dovedește contrariul: Dumnezeu l-a părăsit și îl pedepsește: „Toți cei ce mă văd își bat joc de mine, își deschid gura, dau din cap și zic: „S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească fiindcă-l iubește.” (v. 7, 8)

Un ultim aspect care face ca suferința să fie intensă este senzația împăratului că, într-adevăr, Dumnezeu l-a părăsit. Prezența Lui nu este simțită, iar strigătele sale par să nu găsească niciun ecou. Situația nu are sens pentru împăratul David care își amintește de caracterul sfânt al lui Dumnezeu, de prezența Lui în mijlocul poporului, dar și de atâtea izbăviri pe care Dumnezeu le-a oferit în trecut.

În ciuda situației ce pare fără ieșire, împăratul strigă totuși către Domnul, nădăjduind că, într-un fel sau altul va fi scăpat: „Dar tu Doamne, nu Te depărta, Tu, Tăria mea, vino degrabă în ajutorul meu! Scapă-mi sufletul de sabie și viața din ghiarele câinilor! Scapă-mă din gura leului și scoate-mă din coarnele bivolului.” (v.19-21)

Această primă secțiune generează o serie de întrebări: De ce trebuie împăratul să treacă pe aici? Nu fusese David uns ca împărat la porunca Domnului? Nu făcuse Dumnezeu un legământ special cu El? Aceste întrebări își găsesc răspunsul în cea de-a doua secțiune.

2. Secțiunea 2 începe în v. 22 și continuă până la finalul psalmului, v. 31.

Oricât de adâncă a fost încercarea descrisă în prima secțiune, împăratul a fost izbăvit, astfel că el reiterează credincioșia lui Dumnezeu care îl ascultă pe cel nenorocit și răspunde (v. 24). Ceea ce trebuie remarcat însă este că David nu mai se află în mijlocul vrăjmașilor care îl urăsc, precum în prima secțiune, ci în adunare, în mijlocul poporului. Acolo el proclamă puterea lui Dumnezeu celor pe care nu îi numește supușii, ci frații săi: „Voi vesti Numele Tău fraților mei și Te voi lăuda în mijlocul adunării (…) În adunarea cea mare, Tu vei fi pricina laudelor mele.” (v. 22, 25).

Optimismul acestei secțiuni, pare să fie nelimitat, în contrast cu prima secțiune. Nu doar poporul lui Israel este inclus, ci „Toate neamurile pământului își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul, toate familiile pământului se vor închina înaintea Ta.” (v. 27). Această stare nu ține doar de o generație, ci „dreptatea lui Dumnezeu va fi vestită poporului care se va naște.” (v. 31).

Considerații finale:

1. Psalmul acesta nu își găsește semnificația completă în viața împăratului David, ci în viața Aceluia care este Fiul lui David, dar și Domnul lui și Domnul nostru: Isus Hristos. Prima secțiune descrie cu mare fidelitate suferința Domnului nostru la cruce. Suntem uimiți inclusiv de detaliile fizice care se potrivesc atât de bine. Psalmul anticipează însă toate celelalte elemente: ocara și strigătul Domnului nostru. Dumnezeu îngăduie ca Împăratul Său să treacă prin cele mai cumplite chinuri, dar mai apoi îl izbăvește, iar lucrarea Sa este vestită în toată lumea, tuturor generațiilor.
2. Psalmul ne reamintește că ceea ce a fost valabil în viața lui David și, suprem, în viața lui Hristos, este adevărat și pentru noi: suferința precede gloria. Drumul spre slavă este drumul crucii, iar experiența este uneori cumplită. Nu suntem chemați să ne identificăm cu Domnul nostru doar în mijlocul adunării care Îl laudă, dar și în mijlocul ocărilor.
3. O ultimă scurtă aplicație: Dumnezeu este și rămâne întotdeauna aproape!

Această săptămână în istoria bisericii și a lumii…

Pe 7 iunie, 1891, Charles H. Spurgeon își predica ultimul mesaj la Metropolitan Tabernacle, Londra. De-a lungul lucrării sale de predicator, audiența medie în fața căreia predica a fost de 6000 de persoane.

Pe 8 iunie, 1794, revoluționarii francezi caută să înlocuiască creștinismul cu o religie deistă la bază căreia se află triada „Libertate, Egalitate, Fraternitate.” Aceștia au redenumit bisericile drept „Temple ale rațiunii” și au anunțat un nou calendar de 10 zile, cu sărbători care comemorau evenimente din cadrul Revoluției Franceze. În timpul acestei „domnii a terorii,” 1400 de oameni și-au pierdut capetele. Napoleon a recunoscut din nou biserica, în 1804, după care l-a arestat pe Papa Pius al VII-lea.

Pe 9 iunie, 68, Nero Claudius, cezarul la care apostolul Pavel a apelat pentru judecată (vezi Fapte 25:10) și care a ordonat prima persecuție a creștinilor, se sinucide.

Pe 9 iunie, 1834, moare William Carey, adeseori numit „părintele misiunii protestante moderne.” Acesta a petrecut 41 de ani în India, fără niciun fel de concediu. Lucrarea lui misionară a dus la convertirea a doar 700 de persoane, dar pe lângă aceasta a pus bazele unei fundații pentru traducerea Bibliei, educație și reformă socială. Carey  a fost o inspirație pentru vasta mișcare misionară din secolul 19, în mod deosebit prin strigătul său: „Așteptați lucruri mari; încercați lucruri mari.”

Pe 11 iunie, 1850, se naște lângă New York David C. Cook, un pionier al publicării materialelor pentru școala duminicală. La moartea sa, în 1927, compania pe care o fondase publica cele mai multe materiale pentru școala duminicală din întreaga lume.

Pe 12 iunie, 1744, este ordinat David Brainerd, ca misionar pentru indienii din New England, de către Biserica Prezbiteriană. În următorii trei ani, acesta s-a bucurat de succes în demersurile lui misionare, dar a murit de tuberculoză la vârsta de doar 29 de ani.

Pe 13 iunie, 1525, se căsătorește reformatorul german, Martin Luther cu Katherine von Bora, cu 16 ani mai tânără decât el. Aceasta, alături de alte călugărițe, fuseseră „furate” din mănăstirea lor cu 2 ani mai devreme, în butoaie goale de hering. La acea vreme mulți au perceput această căsătorie ca fiind scandaloasă. A durat 21 de ani și a fost una fericită.

(Informațiile de mai sus sunt preluate de pe christianitytoday.com Traducerea: Valentin Făt)

Citirea Bibliei:

Sarbatoriti:

Costache Elena
Murariu Gica
Murariu Emanuela
Lupuţ Bianca
Bordeianu Elena Adriana
Hriţcu Ionatan

Anunturi:

Să ne rugăm pentru adolescenții și tinerii noștri care în perioada următoare au de dat examene: Sara Secară, Doroteea Pop, David Budai, David Rusu, Clara Dunca-capacitate, Sami Nica-bacalaureat, Sara Nica și Claudia Catana-sesiune.

Reamintim datele bancare ale bisericii noastre, celor care doresc să își trimită dărnicia în această perioadă, în care lucrul acesta nu poate fi făcut prin prezența fizică la biserică:

Date bancare:
Beneficiar: Biserica Baptista Betania
CUI: 5189254 (daca se cere CUI-ul beneficiarului)
Cont IBAN: RO68BRDE360SV76107493600

Pace celor ce vin,
Bucurie celor ce rămân,
Binecuvântare celor ce pleacă!

In perioada ce urmeaza, Buletinele Duminicale vor fi disponibile doar online, intr-o forma prescurtata.

Studiu biblic:  Psalmul 20

Mai întâi, să analizăm acest psalm:

1. Analiza textului

                Contextul

Primul lucru pe care îl observăm este că acest psalm este o rugăciune adresată lui Dumnezeu pentru o persoană  care se află într-un context dificil, „o zi a necazului.” (v. 1). Următoarele versete din psalm dezvăluie faptul că rugăciunea este înălțată pentru împăratul lui Israel, pentru regele David: „Domnul va scăpa pe unsul Său” (v. 6) și „Scapă Doamne pe Împăratul.” (v. 9) Privind cu atenție în text, înțelegem că împăratul se afla în contextul unei bătălii, iar rugăciunea menționată aici este înălțată înainte ca el să pornească la război. Acest context este sugerat de „fluturarea steagului,” (v. 5), dar și de pomenirea carelor și a cailor (v. 7) care erau întotdeauna emblema unei armate puternice. Psalmul acesta este strâns legat de psalmul 21 care îi urmează. Dacă în psalmul 20 asistăm la rugăciunea care precedă bătălia, psalmul 21 este mulțumirea înălțată Domnului pentru biruința pe care a dăruit-o. Nu putem să nu observăm paralelismul atât de frumos care există între cei doi psalmi:

Ps. 20:1b: „Să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov.”/ Ps. 21:1a: „Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică pe care i-o dai Tu!”

Ps. 20:4a: „Să-ți dea ce-ți dorește inima.”/ Ps. 21:2a: „I-ai dat ce-i cerea inima.”

Observăm deosebirea dintre acest psalm al lui David și cei studiați până acum. Astfel psalmul 20 nu este o rugăciune care izvorăște din adâncul inimii lui David, dezvăluind temerile și frământările sale, ci este mai degrabă o rugăciune a poporului pentru David. Astfel, poporul se identifică cu regele său sau cu Unsul, așa cum mai este numit, și își exprimă dorința ca acesta să fie ajutat de Dumnezeu. Poporul înțelege că fericirea și bunăstarea lui depind de victoria împăratului lui. Poporul care se roagă pentru împărat este convins că împăratul luptă pentru binele lor și dorește bunăstarea lor, astfel că se roagă ca „Domnul să îi dea (împăratului) tot ce îi dorește inima și să îi împlinească toate planurile.” (v. 4). Biruința împăratului va fi biruința și bucuria poporului pe care îl reprezintă, după cum ne arată versetul 5: „Atunci noi ne vom bucura de biruința ta.”

Structură și analiză:

Psalmul se împarte în două segmente de text pe care le vom analiza în continuare:
1. Rugăciunea / urarea poporului pentru împărat (v. 1-5). Această secțiune ar putea fi sintetizată în următoarea afirmație: Domnul să te asculte!

Împăratul se află într-o zi a necazului, iar poporul Îi cere Domnului să îl asculte în acest context (v. 1a). Cuvintele primului verset rezonează puternic cu un alt pasaj din Scripturi, Genesa 35:3: „(…) ca să ne sculăm și să mergem la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care m-a ascultat în ziua necazului meu.” Sunt cuvintele lui Iacov și, cel mai probabil, acesta este și motivul pentru care, în a doua parte a versetului, poporul cere ca regele „să fie ocrotit de Numele Dumnezeului lui Iacov.” (v. 1b)  Următoarele două versete aduc în discuție Locașul Sfânt al lui Dumnezeu și jertfele. (v. 2 și 3) Într-adevăr, dacă ne întoarcem în cărțile istorice (2 Samuel, 1 Cronici) vom observa pasiunea constantă a împăratului David pentru Templul Domnului. Menționarea locașului sfânt al lui Dumnezeu, dar și a jertfelor nu este o modalitate de a-L manipula pe Dumnezeu, așa cum celelalte neamuri își mituiau zeii cu jertfe costisitoare, pentru ca mai apoi să poată obține avantaje. În același timp însă există un sens în care David își legase viața de Dumnezeul lui. Acum, în „ziua necazului” putea să invoce cu deplină libertate Numele și ajutorul Domnului față de care își manifestase loialitatea. Atitudinea împăratului David intră în contrast puternic cu cea a fiilor lui Eli care duc chivotul Domnului în mijlocul luptei, deși disprețuiseră în mod constant jertfele Domnului și slujba de la Cort, după cum ne arată primele capitole din 1 Samuel. V. 4 este o dovadă a încrederii pe care poporul o manifestă în împărat. S-a explicat deja mai sus că rugăciunea versetului 4 arată convingerea poporului că împăratul le dorește binele. Din nou, acest lucru este întărit de cărțile istorice. În 1 Samuel 8, profetul Samuel îl prezintă pe Saul, primul rege al lui Israel, ca cel care „ia”: „va lua pe fiii voștri” (v. 11). „va lua pe fetele voastre” (v. 13), „va lua cea mai bună parte din câmpiile voastre” (v. 14), iar lista cu lucurile pe care le va lua împăratul continuă în v. 15, v. 16 și v. 17. Spre deosebire de el, împăratul David este cel care „trimite” daruri poporului, după cum ne arată 1 Samuel 30:26-31.

1. 5 exprimă convingerea că Domnul va lua aminte la aceste cereri și îi va da împăratului o victorie de care se va bucura întregul popor. Siguranța care stă la baza acestei convingeri este explicată în următoarea secțiune a psalmului.
2. Această secțiune arată încrederea împăratului că Dumnezeu va lucra. Această secțiune poate fi sintetizată în afirmația: Dumnezeu va asculta!

Care este sursa acestei convingeri atât de puternice că Dumnezeu va lucra?

În primul rând cel pe care Dumnezeu îl va salva și îl va binecuvânta este „Unsul Său.” (v. 6) Cu alte cuvinte, este Mesia, este regele pe care Dumnezeu l-a ales pentru slujbă și l-a uns prin profetul Său pentru a face lucrarea Sa.

În al doilea rând, garanția biruinței stă în faptul că Dumnezeul chemat să ajute este atotputernic (v. 6c).  Dumnezeu nu se străduiește să ajute, pentru ca mai apoi să își dea seama ca s-a angajat la o sarcină care îi depășește puterile. Atunci când El răspunde din ceruri, o face „prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui.” (v. 6c) Acest adevăr face ca toate celelate detalii ale ecuației să devină nesemnificative. Apostolul Pavel exprima același adevăr în Romani 8:31b: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” În al treilea rând, biruința este sigură pentru că împăratul și poporul se încred în Numele Domnului, spre deosebire de vrăjmașii lor care apelează la tehnica lor militară superioară, întruchipată în acea vreme de „caii și carele lor.” (v.7)

1. Aplicațiile

În urma analizei acestui psalm, putem desprinde următoarele învățături:

1. Să învățăm să ne legăm în mod constant viața de Numele Dumnezeului lui Iacov, pentru ca „în ziua necazului” (v. 20:1a) să avem libertatea deplină pentru a apela la ajutorul Lui. Dacă învățăm să ne trăim viața lângă altar, acesta se va dovedi un punct fix, pentru orice circumstanțe din viața noastră. Trebuie să cunoaștem „Numele Dumnezeului nostru” (vezi v. 1, 5 și 7), adică lucrările și caracterul Lui, pentru a avea pe cine să ne bizuim în ziua necazului.
2. Trebuie nu doar să căutăm să Îl cunoaștem, dar să ne și acordăm dorințele inimii și planurile cu dorințele și planurile Lui. Adică, să ne asigurăm nu doar de faptul că El este cu noi în orice situație, ci, mai degrabă, că noi suntem cu El, de partea lui. Atunci când avem certitudinea că suntem de partea Domnului, putem avea pace și siguranța biruinței.
3. Chiar dacă trăim în vremuri în care tehnologia și prosperitatea ne determină să ne credem atotputernici, trebuie să învățăm să ne încredem în Singura Persoană din Univers care are Atotputernicia: Dumnezeul viu și adevărat. Caii și carele pot să însemne banii, sănătatea, educația, tehnologia și altele.
4. Poate că cel mai important lucru este că trebuie să interpretăm și acest psalm printr-o lentilă cristocentrică. David nu a fost decât o anticipare a Unsului lui Dumnezeu, a lui Mesia. Cele mai grave lupte pe care le-a pierdut David au fost nu cele cu vrăjmașii exteriori, vizibili, ci cele interioare, cu propriile pofte și păcate. Spre deosebire de el însă, Isus, Hristosul lui Dumnezeu, s-a supus întotdeauna voii Tatălui și „a fost ascultător până la moarte și încă moarte de cruce.” (vezi Filipeni 2) Tocmai prin această ascultare și frângere deplină a câștigat, la Cruce, biruința supremă. Cei care Îl priveau chinuit erau convinși că nu a venit de la Dumnezeu pentru că, iată, Dumnezeu nu Îl ascultă în ziua necazului, deși S-a încrezut în El: „S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubește. Căci a zis „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu.” (Matei 27:43) Dumnezeu L-a ascultat însă, dovedind prin Înviere că Isus este Hristosul lui Dumnezeu, după cum arată apostolul Petru în ziua Cinzecimii. Biruința Unsului lui Dumnezeu este și biruința noastră, a tuturor celor care nu ne încredem în neprihănirea noastră, ci ne punem credința în El și lucrarea Lui. El este Împăratul care Și-a iubit în mod suprem poporul, mergând la moarte pentru el, înviind și mai apoi fiind înălțat în Slavă pentru a pleda cauza lui în fața tronului sfânt.

Citirea Bibliei:

Sarbatoriti:

Gligor Viorica
Hanc Maria
Centea Timeea
Candreanu Nuţi
Cotuna Ioan
Şipoş Suzana
Creţa Silvia-Maria

Anunturi:

1. Marți, în intervalul 17:00-18:00, căutăm să punem timp deoparte pentru a ne uni în rugăciune.
2. Studiul biblic de joi se desfășoară în continuare online, între orele 18:00-19:00.
3. Întâlnirea tinerilor se desfășoară tot online, în fiecare vineri, de la orele 19:00.
4. Cu voia Domnului, vom avea din nou o întâlnire în curtea bisericii, duminica viitoare, începând cu orele 10:00. Orice modificări vor fi anunțate pe site-ul și pe pagina de Facebook a bisericii.

Reamintim datele bancare ale bisericii noastre, celor care doresc să își trimită dărnicia în această perioadă, în care lucrul acesta nu poate fi făcut prin prezența fizică la biserică:

Date bancare:
Beneficiar: Biserica Baptista Betania
CUI: 5189254 (daca se cere CUI-ul beneficiarului)
Cont IBAN: RO68BRDE360SV76107493600

Pace celor ce vin,
Bucurie celor ce rămân,
Binecuvântare celor ce pleacă!